Vacanţă pentru handbalişti

Viorel Şerban
Viorel Şerban
TIMIŞOARA – Handbaliştii Politehnicii Izometal sunt oficial în vacanţă. Preşedintele executiv al grupării bănăţene, Viorel Şerban este de părere că turul s-a încheiat mai bine decât anul trecut, însă rezultatele sunt mai slabe decât aşteptările.

„Pretenţiile sunt mai mari şi exigenţa e crescută pentru că şi efortul financiar al celor din jurul echipei a fost mai substanţial comparativ cu anii anteriori. Dacă învingeam pe Steaua eram în grafic” a spus Viorel Şerban.

Referitor la posibile noutăţi în lotul de jucători, preşedintele executiv al alb-violeţilor a menţionat că se va continua campania de achiziţii, dar în acelaşi timp, pentru un climat de performanţă, n-ar fi exclusă renunţarea la unii componenţi.

Jucătorii au avut ultimul antrenament la finele săptămânii trecute, urmând să aibe liber până miercuri, 3 ianuarie. După reunire, handbaliştii vor pleca în cantonament la Herculane (până în 12 ianuarie), după care vor participa la un turneu amical la Tg. Jiu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor