UTA are Academie, singura clasificată din județ

De Leo Sfara
UTA are Academie, singura clasificată din județ
Se tot vorbea că UTA pregătește minuțios înființarea unei Academii de fotbal.

Chiar dacă nu se discuta deschis despre acest fapt, lucrurile au înaintat, iar zilele trecute a venit și confirmarea de la Federația Română de Fotbal, totul făcându-se după noile reglementări ale UEFA.

Șapte categorii

UTA a avut de trecut testul a nu mai puțin de șapte categorii de clasificare: strategie și filozofie; echipe și jucători; staff tehnic; staff suport; antrenamente și meciuri; infrastructură și facilități; rezultate. În urma studierii și analizării dosarului, Comisia a admis cererea de clasificare a Academiei de copii și juniori formulată de AFC UTA și – în urma verificării documentației prezentate – a dispus acordarea unui scor de 67.2 puncte. Cu un asemenea coeficient, clubul arădean a fost printre cele mai bune din țară, din cei aproape 70 de solicitanți.

„Clasificarea noastră foarte bună se datorează în principal rezultatelor din ultimii patru ani, colaborării cu CS Atletico Arad, dar și infrastructurii, pusă la dispoziție de Primăria Arad” – ne-a declarat Florian Voinea, șeful Centrului de copii și juniori de la UTA.

Așadar, a apărut prima Academie din județul nostru, clasificată de Federația Română de Fotbal, cea a celor de la UTA.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor