Practic, prin intermediul acestei aplicații, orice persoană interesată poate afla date oficiale despre un șantier din Timișoara, începând cu termenul de execuție, stadiul lucrării, valoarea totală a acesteia și banii decontați până în prezent. În același timp, timișorenii pot sesiza și ei nereguli despre o anumită lucrare.
„Cu câteva săptămâni în urmă am lansat o aplicație de monitorizare a șantierelor deschise în Timișoara pe diverse proiecte. Ne așteptam, sincer, la acest lucru, această aplicație a devenit din ce în ce mai populară și e normal să fie așa deoarece e un mijloc foarte facil de a accesa un șantier să vezi ce se întâmplă acolo”, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele USR Timișoara, Alexandru Cadar.
El a precizat că de la lansarea aplicației, la începutul lunii octombrie, și până în prezent, aceasta a fost folosită de 2000 de persoane. „Credem că Primăria Timișoara ar fi cea mai în măsură să preia această aplicație și să o ducă mai departe. Dacă această aplicație ar fi conectată la sistemul informatic al Primăriei Timișoara, din start comunicarea între primărie și contribuabil ar fi foarte transparentă”, a mai spus Cadar.
Oamenii ar putea reclama neregulile pe care le observă cu un simplu pin pe hartă, susține Cadar, iar cei din primărie ar putea afla foarte ușor care este stadiul lucrărilor de pe șantiere. „Costurile ar fi neglijabile pentru o astfel de aplicație la nivelul primăriei, dar beneficiile ar fi enorme”, a mai spus Cadar.
Cei de la USR vor să doneze această aplicație Primăriei Timișoara, însă, recunosc că până acum nu au informat oficial reprezentanții municipalității timișorene despre existența acesteia. Aplicația poate fi accesată, deocamdată, aici. Primăria Timișoara are deja o pagină de reclamații, pe propriul site, aceasta putând fi accesată aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!