Urmează Halenar şi Bălan?

1Comentariu
Urmează Halenar şi Bălan?
TIMIŞOARA - Poli Timişoara nu a renunţat la transferul slovacului Juraj Halenar de la Artmedia Bratislava, dar nici la achiziţionarea lui Tiberiu Bălan.

Poli Timişoara negociază cu Artmedia pentru atacantul slovac încă de anul trecut. Negocierile pentru transferula cestuia au intrat în impas după ce pe fir au intrat, în această iarnă, şi echipele din Bucureşti. Până la urmă golgeterul celor de la Artmedia nu a ajuns la niciun acord cu vreo echipă din Capitală, cea mai bună ofertă fiind cea venită din partea formaţiei timişorene.

Este foarte posibil ca până la finalul acestei săptămâni Halenar să fie înregimetat la echipa bănăţeană, conducerea clubului alb-violet fiind dispusă să achite pentru acesta suma de 1,5 milioane de euro. Tibi Bălan de la Sportul Studenţesc este un alt fotbalist dorit în trecut de Poli Timişoara, dar şi de Rapid, Steaua sau Dinamo. În această perioadă, Vasile Şiman, finanţatorul clubului bucureştean din Liga II, negociază cedarea mijlocaşului dreapta la una din aceste echipe.

Tibi Bălan ar putea fi înlocuitorul ideal în linia mediană după ce Gabriel Torje a devenit „câine” cu acte în regulă. Preţul lui Bălan ar putea ajunge la un milion de euro, ţinând cont că fotbalistul a cochetat până acum doi ani şi cu prima reprezentativă de fotbal. Dacă Poli va reuşi să-i transfere pe cei doi, acestea vor fi ultimele transferuri în această iarnă făcute de alb-violeţi.

 

Cosmin Bradu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor