Urmează 4 meciuri de foc

poli
poli
Timişoara - După partide mai accesibile pentru alb-violeţi, va urma un „careu” de foc, în care gruparea timişoreană va juca împotriva a trei echipe europene, plus a Universităţii Craiova.

Primul test va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, când Poli va întâlni Oţelul Galaţi. Chiar dacă oaspeţii au pierdut la Dinamo cu 1-6 şi nu au obţinut nici un punct afară, meciul va fi greu, deoarece Oţelul este una dintre echipele bune ale campionatului, şi care a reuşit în premieră pentru fotbalul românesc o calificare în Cupa UEFA, după ce a trecut cu bine de jocurile din Intertoto. Urmează apoi trei meciuri vitale, cu trei „grele” ale campionatului: Dinamo, Craiova şi Steaua. Partidele se vor disputa pe parcursul a opt zile, iar poliştii vor juca doar cu Steaua acasă, celelalte două partide, urmând a le disputa în deplasare. Sorin Rădoi, vedeta meciului cu Universitatea Cluj, a spus că toate cele patru partide din campionat care urmează, sunt la fel d eimportante şi grele. „Chiar dacă au luat bătaie de la Dinamo, au demonstrat că au o echipă foarte bună şi joacă un fotbal bun. De asta spun că o să fie patru meciuri de foc. Sperăm să trecem cu bine”, a spus fundaşul Politehnicii. Până atunci însă, polistul se gândeşte şi la echipa secundă, care se află într-o situaţie destul de delicată. „Cred că o să mergem mai mulţi jucători la echipa secundă, să îi ajutăm, pentru că au nevoie. Să dea Dumnezeu să dau gol şi acolo şi să îi pot ajuta, pentru că au nevoie de puncte. Sunt jucători tineri şi este important pentru moralul lor să îi ajutăm”, spune Rădoi, despre meciul lui Poli II de la Mediaş, de sâmbătă.

Daniel Neacşu
daniel.neacsu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !