Urican a fost debarcat

Evoluţia slabă a Unirii i-a determinat pe conducători să renunţe la tehnicianului Urican. Decizia conducătorilor clubului timişean este cel puţin dubioasă, ei luând hotărârea înlocuirii lui Ciprian Urican în plin campionat.

Motivul invocat de mahării aflaţi în fruntea clubului de pe Aranca pentru înlocuirea lui Urican este ultima poziţie ocupată de Unirea, în clasamentul Diviziei B3. Alături de Urican a mai părăsit echipa şi antrenorul secund Octavian Benga. În aceste condiţii, de pregătirea formaţiei se ocupă Ioan Almăşan, cel care până săptămâna aceasta era responsabil cu pregătirea portarilor din lotul Unirii.

Demiterea lui Urican a survenit chiar înaintea jocului cu Olimpia Satu Mare, o altă echipă care luptă pentru evitarea retrogradării. Unirea Sânnicolau Mare se află pe ultimul loc al clasamentului în B3, având şanse minime de a se salva de la retrogradarea în cel de-al treilea eşalon, ţinând cont de faptul că anul acesta seria va fi părăsită de şase echipe.

De la reluarea returului, Unirea nu a reuşit nici o victorie. Ioan Almăşan, fostul portar al Politehnicii Timişoara din anii 90, merge pe mâna jucătorilor cu experienţă pe care îi are la dispoziţie în lot. Dintre aceştia îi amintim pe Dossey, Almăşan, Utfineanţ sau Hromei.

Cosmin Bradu

cosmin.bradu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !