Lucrarea sculptorului Peter Jecza, „Simbol UPT”, expusă în fața Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, se numără printre cele patru lucrări ajunse în finala concursului euroregional BETACITY 2016.
Concursul BETACITY 2016 este organizat de Bienala timișoreană de arhitectură (BETA) – o platformă de dialog și colaborare, al cărei scop final este îmbunătățirea proceselor prin care sunt construite orașele. Lucrările eligibile pentru participare la această secțiune trebuie sau să fie situate în euroregiunea DKMT (județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara din România, județele Csongrád și Bács-Kiskun din Ungaria și provincia Vojvodina din Serbia), sau autorii lor să fie domiciliați în această euroregiune. Universitatea Politehnica Timișoara a înscris „Simbolul UPT” la secțiunea „Arta în spațiul public”, iar după prima etapă de jurizare opera de artă a ajuns în finală.
„Lucrarea selectată pentru finală a fost inaugurată odată cu Noua Bibliotecă UPT și încununează o legătură puternică și deosebită între Politehnica timișoreană și artistul Peter Jecza. Ne bucurăm că în continuare Universitatea Politehnica este recunoscută ca promotor al culturii, ca punct de reper pentru rolul complex pe care trebuie să-l joace o instituție academică în peisajul urban”, a declarat Viorel-Aurel Șerban, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Cele trei proiecte cu care sculptura din faţa bibliotecii UPT va concura sunt realizate de Fundaţia Triade, spune Sorina Jecza, preşedinte al fundaţiei timişorene.
„În finala secțiunii Arta în spațiul public, alături de «Simbolul UPT » au rămas încă trei lucrări ale Fundației Triade, semnate de Constantin Flondor, Vlad Nanca și Liliana Mercioiu. Sunt singurele proiecte din regiunea DKMT (Dunăre-Kris-Mures-Tisa, adică România, Serbia, Ungaria) puse în spațiul public, care au afirmat și conștiința prezenței lor în spațiul urban”, a precizat Sorina Jecza, președintele Fundației Triade.
Juriul care a evaluat operele de artă este reprezentat de specialiști valoroși din regiune: Klaus Birthler, Darko Polic, respectiv Arpad Szabo, arhitecţi şi urbanişti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!