Unul din trei români nu citeşte niciodată cărţi, potrivit unui studiu

1Comentariu
Unul din trei români nu citeşte niciodată cărţi, potrivit unui studiu
În medie, un român citeşte cărţi de trei ori pe lună, arată un studiu realizat de GfK. Populaţia din mediul urban citeşte de patru ori pe lună, de două ori mai des decât persoanele din mediul rural. Frecvenţa cea mai mare se întâlneşte în rândul persoanelor cu studii superioare, care obişnuiesc să citească, în medie, de opt ori pe lună.

Aproape o treime dintre respondenţi nu citeşte niciodată cărţi, în timp ce în mediul rural ponderea acestora ajunge la aproape 50%. Încă o treime citeşte cărţi numai de câteva ori pe an sau mai rar, iar treimea rămasă citeşte cel puţin o dată pe lună. Procentul celor care citesc cărţi cel puţin o dată pe lună scade la 20% în rândul oltenilor, însă creşte la 47% în rândul bucureştenilor. Din punct de vedere al frecvenţei cu care sunt lecturate, cele mai populare cărţi sunt cele de literatură/beletristică, cele cu informaţii specifice dintr-un anumit domeniu (titluri de specialitate) şi cărţile legate de hobby-uri. Un interes mai moderat este înregistrat pentru cărţile SF, cele de psihologie, de auto-educare şi volumele de memorii, jurnale, biografii, în timp ce segmentul acelora care au citit în ultimele trei luni cărţi de eseistică, filosofie sau politică este foarte restrâns.

Cumpărătorii sunt mai ales persoane tinere (15-29 de ani) care locuiesc în oraşe medii şi mari, sunt educaţi şi au venituri personale lunare de peste 1.000 de lei. Doi cumpărători din zece au făcut cadou ultima carte cumpărată, în timp ce restul au achiziţionat-o pentru a o citi personal. Modalităţile de alegere a ultimei cărţi cumpărate sunt relativ egal împărţite: jumătate dintre respondenţi au declarat că ştiau dinainte ce carte vor să cumpere, în timp ce cealaltă jumătate s-a hotarât pe loc asupra titlului achiziţionat. Dacă facem referire la bugetul investit în ultima carte, concluzia este că românii nu cumpără cărţi scumpe. Doar 8% dintre cumpărători au plătit peste 50 de lei pentru ultima carte achiziţionată, în timp ce mai mult de jumătate dintre cumpărători au dat pe ultimul volum maxim 20 de lei. Indiferent de preţul plătit pentru o carte, librăriile reprezintă locul principal pentru achiziţionare (aproape jumătate dintre achiziţiile de cărţi). Pe locurile următoare se află cărţile supliment la un ziar sau o revistă şi achiziţiile de la standurile cu cărţi noi. Deocamdată, internetul nu este folosit într-o măsură mare pentru a achiziţiona cărţi, doar 2% dintre cumpărători orientându-se către această opţiune.

Când doresc să cumpere o carte, românii se informează în primul rând de la cunoştinţe, prieteni sau rude, apoi din informaţiile de pe coperta sau din interiorul cărţii şi de la personalul de vânzare. Site-urile editurilor şi ale librăriilor sunt utilizate într-o măsură destul de mică pentru informare, fiind menţionate de doar 10% dintre cumpărători. În timp ce emisiunile sau rubricile specializate de la TV, din ziare sau reviste sunt folosite drept sursă de informare de către 14% dintre cumpărătorii de cărţi, forum-urile online sunt cel mai puţin luate în considerare, doar 2% dintre cumpărătorii de carte consultând această sursă.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.072 de persoane din mediul urban şi rural, iar culegerea datelor a fost realizată în perioada 1-23 octombrie 2009.

Sursa: Realitatea.net

 

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor