Unul din şapte timişeni nu au medic de familie

Unul din şapte timişeni nu au medic de familie
În judeţul Timiş aproape 100.000 de cetăţeni nu beneficiază de serviciile unui medic de familie. Orice persoană asigurată poate beneficia, conform legii, de un medic de familie, pentru serviciile căruia nu va plăti.

Există însă şi persoane carte sunt scutite de la plata asigurărilor de sănătate: copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă, persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă sau se află în grija familiei şi altele.

„Pe listele celor 469 de medici de famili din Timiş figurează 602.157 de asiguraţi”, ne-a comunicat Mariana Mociolacă, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş. Pe listele Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Timiş în judeţul Timiş sunt aproape 700.000 de cetăţeni.

Cetăţenii care sunt înscrişi pe listele unui medic de familie beneficiază de: asistenţă medicală primară, din partea acestuia, de asistenţă medicală de specialitate, din partea medicilor specialişti din ambulatoriu, asistenţă stomatologică şi altele. Cei care nu sunt înscrişi sunt obligaţi să plătească fiecare consultaţie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor