Unul din clopotele de la capela din Plopi nu mai bate, a fost furat

4Comentarii
Unul din clopotele de la capela din Plopi nu mai bate, a fost furat
Fără frică de Dumnezeu şi respect faţă de lucrurile sfinte, mai multe persoane au furat unul dintre cele două clopote ale unei capele din Timişoara. Poliţiştii au început cercetările în acest caz.

Biserica Romano-Catolică are o capelă în cartierul timişorean Plopi, unde credincioşii se întâlnesc o dată pe lună. Vineri, preotul paroh a descoperit că unul dintre cele două clopote a dispărut. Aflate la o înălţime de aproximativ cinci metri. Hoţii au reuşit să se caţere pe clopotniţa din lemn şi au dat jos clopotul cel mare, în greutate de aproximativ 50 de kilograme. Au mai avut un dram de respect şi l-au lăsat la locul lui pe cel mai mic. „Miercuri, preotul paroh a fost la capelă. Vineri, când s-a dus din nou, a descoperit că lipseşte clopotul şi a depus o reclamaţie în acest sens. Am făcut cercetări la faţa locului şi încercăm să dăm de urma autorilor”, ne-a spus Eugen Marinca, de la Secţia 2 de Poliţie.

C.C.

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor