Universitatea Politehnica Timisoara va colabora cu universitati din Austria in domeniul pregatirii studentilor

De Marcel Hoster
1Comentariu
Universitatea Politehnica Timisoara va colabora cu universitati din Austria in domeniul pregatirii studentilor
© Tion: Universitatea Politehnica Timisoara va colabora cu universitati din Austria in domeniul pregatirii studentilor
Organizațiile universităților tehnice din România și din Austria își propun să colaboreze. Primele discuții concrete vor avea loc la Timișoara în luna mai a anului viitor.

Șefii universităților tehnice din România și din Austria se vor întâlni în prima parte a anului viitor la Timișoara în cadrul unei prime sesiuni de colaborare dintre cele două organizații care reunesc principalele instituții de învățământ superior tehnic din cele două țări, s-a decis la Viena, cu ocazia semnării unui acord între acestea.

Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT), în a cărei componență sunt prezente cele mai importante cinci universități tehnice din România, și Alianța Austriacă a Universităților Tehnice (TU Austria – Alliance of Austrian Universities of Technology), formată prin asocierea universităților tehnice din Viena (TU Viena), Graz (TU Graz) și Leoben (U. Montana Leoben), au pus bazele unei colaborări interuniversitare, o premieră pentru universitățile din România. Cele două părți își doresc realizarea unei dezvoltări în comun a unor proiecte inovatoare pentru spațiul tehnic central-european.

Discuțiile au fost purtate în cadrul celei de-a 36-a ediții a Conferinței Rectorilor și Președinților Universităților Europene Tehnice, desfășurată în perioada 15-16 septembrie 2017 la TU Graz, unde au participat peste 30 de reprezentanți ai universităților de profil din Europa. Universitatea Politehnica Timișoara a fost reprezentată de rectorul Viorel Șerban, și de Daniel Dan, prorectorul UPT. În urma întâlnirii s-a stabilit de comun acord ca o primă întâlnire între reprezentanții universităților membre a celor două alianțe să aibă loc la Timișoara, în cadrul UPT, pe parcursul lunii mai 2018.

„Așteptăm cu interes acest eveniment care, avem convingerea, va pune bazele unei cooperări durabile. Se vor aborda problemele cu care se confruntă universitățile în domeniul educațional și al cercetării. Formarea unei forțe de muncă calificate și specializate în acord cu nevoile pieței muncii – condiție primordială pentru dezvoltarea unei economii competitive – reprezintă una dintre temele ce vor fi analizate la această primă reuniune”, a declarat Viorel Șerban, rectorul UPT.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor