Universitatea Politehnica Timisoara sarbatoreste Saptamana Internationala a Roboticii

De Marcel Hoster
Universitatea Politehnica Timisoara sarbatoreste Saptamana Internationala a Roboticii
© Foto: arhiva
Timp de două zile, studenţii de la Universitatea Politehnica Timişoara le vor prezenta celor interesaţi tainele roboticii, în cadrul unei acţiuni organizate de Liga AC cu ocazia Săptămânii Internaţionale a Roboticii.

Universitatea Politehnica Timişoara va sărbători într-un mod inedit Săptămâna Internaţională a Roboticii. Astfel, studenţii din cadrul Ligii AC a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul UPT vor organiza, pe 23 şi 24 noiembrie, între orele 12 – 15, în holul de la Electro, prezentări de roboţi şi tot felul de alte device-uri, susţinute atât de studenţi, cât şi de reprezentanţi ai unor firme în domeniu.

La eveniment sunt aşteptaţi toţi pasionaţii de robotică, aici aceştia pot obţine, de la diversele standuri care vor fi organizate, toate informaţiile pe care le solicită în legătură domeniul roboţilor şi al inteligenţei artificiale. Evenimentul se înscrie într-un proiect mai amplu al Ligii AC, care va organiza, la începutul anului viitor, o nouă ediţie a RoboTEC, un concurs internațional de robotică ce se adresează în special studenților pasionați de partea practică a unui proiect, dar și celor dornici să învețe mai multe și să acumuleze o experiență valoroasă în domeniu.

Săptămâna Internaţională a Roboticii este sărbătorită în perioada 17 – 26 noiembrie, în întreaga lume.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !