Universitatea Politehnica Timisoara a fost vizitata de peste 1000 de elevi

Universitatea Politehnica Timisoara a fost vizitata de peste 1000 de elevi
© TION: Universitatea Politehnica Timisoara a fost vizitata de peste 1000 de elevi
Peste 1000 de elevi au fost oaspeţi ai Universităţii Politehnica din Timişoara în cadrul proiectului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tau!”. Tineri de clasa a XI-a și a XII-a au vizitat universitatea timişoreană şi au aflat cum este viaţa de student.


Cei 1000 de elevi, însoțiți de cadre didactice, au petrecut trei zile la Timișoara, în perioada 27-29 martie, descoperind mediul universitar tehnic timișorean și oportunitățile de care pot beneficia devenind studenți ai Universității Politehnica Timișoara. Mai mult, ei au au fost informați cu privire la oferta de studii a universității, au văzut infrastructura oferită și au aflat despre oportunitățile de carieră deosebite pe care studiile tehnice le aduc absolvenților, chiar de la reprezentanți de seamă din mediul economic din regiune. De asemenea, elevii au participat la concursurile organizate de șase din cele zece facultăți din UPT.

Reprezentanții mediului de afaceri au fost prezenți atât la festivitatea de deschidere, cât și la cea de premiere, susținând inițiativa Universității Politehnica. Au fost alături de elevi directorii câtorva dintre cele mai importante nume din mediul de afaceri timişorean.

Acţiunea s-a încadrat în seria de manifestări dedicate aniversării a 95 de ani de tradiţie şi prestigiu academic, 95 de ani de la înfiinţarea Universităţii Politehnica Timişoara.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !