Universitatea de Vest, in zona galbena a cercetarii mondiale

2Comentarii
Universitatea de Vest, in zona galbena a cercetarii mondiale
Un raport mondial al celor mai implicate instituţii din lume în cercetare situează Universitatea de Vest din Timişoara în zona galbenă la nivel mondial. Topul SCOPUS al celor mai performante organizaţii de cercetare din lume plasează instituţia bănăţeană de învăţământ superior la mijlocul clasamentului.

Raportul mondial SIR World Report 2010 prezintă anul acesta noi indicatori care reflectă excelenţa în cercetare la nivel mondial. Topul realizat prezintă numărul de articole publicate etc., precum şi un raport dintre impactul mediu al publicaţiilor unei instituţii şi impactul mondial mediu al publicaţiilor din acelaşi domeniu (factorul NI). „Doar factorul (NI) poate realiza o clasificare corectă deoarece nu depinde de mărimea institutiilor (reflectat în numărul de cercetători)”, spun reprezentanţii universităţii timişorene. Institutele de cercetare şi universităţile sunt împărţite pe trei nivele de excelenţă în cercetare, în funcţie de factorul de impact (NI), astfel: zona verde – factor de impact mai mare decât 1,75, zona galbenă – factor de impact între 1 şi 1,75 şi zona roşie – factor de impact sub 1.

În acest clasament Universitatea de Vest este singura instituţie de cercetare din ţară care se află în zona galbenă la capitolul Physical Sciences (cuprinzând ştiintele exacte: fizica, matematica, chimia, informatica), cu un factor de 1.07, alături de instituţii de prestigiu la nivel mondial. Nici o altă instituţie din ţara, pe niciun domeniu, nu se află în zonele galbenă sau verde. Chiar dacă pe primele locuri ale topului (de fapt ale listei) sunt instituţii cu un număr mare de articole de cercetare publicate, excelenţa în cercetare este doar în zona roşie, atunci când se raportează impactul acestor publicaţii la media mondială.

Pe primul loc al clasamentului se află Academia Chineză de ştiinte, cu peste 100.000 de publicaţii, dar cu factorul de impact în zona roşie (0,91), inferior celui realizat de UVT.

M.M. Hojda



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor