Unii organizatori de evenimente culturale raman fara finantare de la primarie. In ce conditii se mai dau banii din sesiunea a II-a

De Roxana Deaconescu
2Comentarii
Unii organizatori de evenimente culturale raman fara finantare de la primarie. In ce conditii se mai dau banii din sesiunea a II-a
© Tion: Unii organizatori de evenimente culturale raman fara finantare de la primarie
O parte din organizatorii de evenimente cărora municipalitatea le-a alocat fonduri în a doua parte a acestui an rămân fără finanțare. Funcționarii din primărie au greșit calculele cu bugetul, așa că nu mai pot primi bani evenimentele care au avut loc înainte de 31 octombrie, dată la care consilierii locali au adoptat lista proiectelor culturale cu finanțare nerambursabilă, sesiunea a doua. Există încă dubii cu privire la proiectele care au început înainte de 31 octombrie și nu s-au încheiat.

Consilierii locali au aprobat proiectele culturale ce primesc finanțare nerambursabilă de la primărie în a doua parte a acestui an. Vorbim despre o finanțare de 919.855 de lei, bani rămași disponibili după prima sesiune organizată de primărie. „Competiția” organizată de Casa de cultură a orașului a avut o comisie de jurizare formată din Sorin Vlad Predescu – director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Timiș, Balazs Attila – director Teatrul Maghiar de Stat Timișoara și Ioan Gârboni – director Filarmonica Banatul. Au fost depuse 41 de solicitări de finanțare, trei dintre ele fiind considerate neeligibile, în consecință doar 38 de dosare au fost aprobate. O altă comisie s-a întrunit pentru a analiza contestațiile depuse, însă organizatorii de evenimente nu au avut nicio nemulțumire, așa că nu au depus contestații.

Pentru că cei implicați s-au mișcat mult prea greu, nu toate proiectele câștigătoare primesc totuși finanțarea promisă. Aleșii au adoptat proiectul de hotărâre abia în 31 octombrie, așa că evenimentele finalizate până la această dată nu mai pot primi bani de la primărie. Încă sunt dubii cu proiectele începute până în 31 octombrie.

Viceprimarul Dan Diaconu recunoaște că este o situație supărătoare și spune că funcționarii primăriei nu au calculat bine bugetul.

„Din păcate, unele dintre proiectele realizate și cu sprijinul financiar al primăriei au fost deja finalizate sau au început și în acest caz contractul de finanțare nu se mai poate semna, conform legii. S-a aprobat târziu, pentru că, din punct de vedere bugetar, pentru cea de-a doua parte a competiției nu era cuprinsă întreaga sumă în capitolul bugetar, deși la începutul anului ni se spusese asta. Pur și simplu nu a fost un calcul bun din punct de vedere al bugetului. Am aprobat întreaga sumă aferentă competiției, de 900.000 de lei. Dacă programul a fost finalizat înainte de adoptarea acestei hotărâri de consiliu local, din păcate proiectul nu va putea fi finanțat”, ne-a explicat viceprimarul Timișoarei.

Diaconu susține că pentru anul 2018 va fi schimbat regulamentul finanțărilor nerambursabile.

„Este prima dată când facem o faza a doua a competiției de finanțări nerambursabile anul acesta. Era tocmai în încercarea de a sprijini și alte proiecte de la sfârșitul acestui an, nu este o idee foarte bună. Avem în vedere, pentru anul viitor, reorganizarea completă a programului de finanțări nerambursabile. Am observat că nu toate domeniile de activitate ale strategiei culturale sunt la fel de bine primite și sigur că sunt foarte multe evenimente care primesc un punctaj foarte mare, dar sunt cam același tip de evenimente. Or, există domenii culturale care nu beneficiază de finanțare și cred că vom merge pe finanțare pe domenii”, ne-a mai spus Dan Diaconu.

Legea 350 din 2005 cu privire la regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice prevede, ca principiu, neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilității destinării fondurilor nerambursabile unei activități a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanțare, cu excepția fondurilor financiare cheltuite de beneficiar pentru continuarea programului, în limita plafonului de cofinanțare, ne-a mai explicat viceprimarul.

Edilul spune că fiecare proiect va fi analizat individual înaintea semnării contractului de finanțare în prezența beneficiarului și a personalului angajat din cadrul Casei de cultură, pentru a evita încălcarea acestui principiu. Rămâne de văzut ce se întâmplă cu evenimentele începute înainte de 31 octombrie, în urma analizelor individuale.

Lista proiectelor finanțate, cu perioada în care s-au desfășurat sau se desfășoară, conform datelor furnizate de primărie:

Atelierele de Pictură/ Asociația Societatea Internațională de Studii Muzicale – 2.940 lei (11.09-30.11)

Polis/ Ordinul Arhitecților din România – 10.240 lei (16.11-30.11)

Erendira & Bună-SA, teatru/ Asociația Culturală Arte Factum – 13.638 lei (1.09-15.12)

Art Therapy/ Asociația Sfera Timișoarei – 7.800 lei (1.09-30.11)

DramaTim, atelier de dramaturgie/ Asociația AT4T – 21.877,6 lei (1.09-1.12)

Bazar Muzical/ Fundația Alternativa – 61.600 lei (1.09-1.11)

Nex Stage Tim Festival/ Asociația pentru Educație Complementară „Pinul Negru” – 61.736 lei (1.09-25.11)

CheckArt Festival/ FITT – 98.400 lei (1.09-30.11)

Frontiera 1966/ Institutul Intercultural – 47.600 lei (1.09-30.11)

Timișoara Art Kites TAK/ Fundația InterArt Triade – 18.900 lei (1.09-1.12)

Vinerea Culturală 40/ Fundația Integratio – 4.380 lei (1.09-1.12)

Sabotage Festival 2017/ Asociația La Figurat – 42.000 lei (1.09-8.10)

Kindlein Muzeul-teatru. Menirea muzeului particular în Timișoara 2021, între teorie și practică/ Asociația Casa Luminii – 26.880 lei (1.09-1.12)

Festivalul Șanselor Tale/ Institutul Român de Educație a Adulților – 10.500 lei (1.09-1.12)

Nuit en blanc – Cina albă, ediția a III-a/ Asociația Sfera Timișoarei – 12.600 lei (1.09-1.12)

Festivalul Cântece și dansuri despre copii și ținutul natal Venat/ Uniunea Sârbilor din România – 7.740 lei (1.12-17.12)

Educația culturală și interculturală aplicată în ansamblul folcloric Bokreta/ Asociația Societatea bănățeană pentru păstrarea tradițiilor maghiare Profolk – 1.323 lei (1.07-1.10)

Metazine/ Asociația Spale – 31.500 lei (1.09-30.11)

Dramalogue – Festival de lectură-teatru, ediția a II-a/ Asociația Teatru pentru Tine – 9.000 lei (1.09-15.11)

Moștenirea culturală bănățeană, creațiile lui Sava Ilin/ Asociația Culturală Beli Bagrem – Bagrinul alb – 12.000 lei (25.08-30.11)

Baroque Urban/ Asociația Meta Spațiu – 16.800 lei (15.08-15.12)

Summit internațional security challenges in the Balkans/ Fundația Universitatea de Vest Timișoara – 61.250 lei (1.09-15.10)

Spațiu expozițional contemporan OZI – obiectzburatoridentificat/ Asociația 24/7 House 360 – 31.633 lei (1.09-1.12)

Centru multifuncțional pentru artă și cultură/ Asociația 24/7 House 360 – 34.538 lei (1.09-1.12)

Upgrade My City (UMC), ediția a II-a/ Asociația Smart City – 31.500 lei (1.09-1.12)

Comunicare, educație și cultură/ Institutul Român de Educație a Adulților – 24.500 lei (1.09-31.11)

Corul de voci egale „Lebedele” la Concursul internațional de la Porec, Croația/ Colegiul Național „Ion Vidu” – 23.755,5 lei (2.09-15.11)

Catalogul Pastel Urban Timișoara/ Fundația Rubin – 13.944 lei (1.09-30.11)

Portalul on-line al valorilor culturale timișorene/ Fundația Diaspora – 4.600 lei (1.09-30.11)

Cantanti/ Asociația Culturală Kratima – 24.000 lei (7.09-30.11)

Multiculturalitate și duhovnicie în Banat, ediția a II-a/ Asociația Culturală Beli Bagrem – Bagrinul alb – 6.720 lei (25.08-30.11)

Artă-mă!/ FITT – 73.200 lei (1.09-30.11)

Serile Noi Re-creăm cu artizanii locali, ediția a II-a/ Asociația Noi Re-creăm – 4.600 lei (1.09-15.11)

Observatorul de politici culturale europene/ Asociația Culturală Kratima – 17.840 lei (7.09-30.11)

Călătorie în timp – o istorie dramatizată/ Asociația Teatru pentru Tine – 6.400 lei (1.09-15.11)

Conferințele publice de joi seară ale seniorilor din UVT/ Fundația Oeconomica Timișoara – 18.000 lei (1.09-1.11)

Conferința Timișoara Capitală Culturală 2021/ Fundația Diaspora – 3.120 lei (15.09-30.11)

Gala Premiilor UVT, ediția a II-a/ Fundația Universitatea de Vest – 20.800 lei (1.09-15.12).

Articole pe aceeași temă:

foto: arhiva
Banii rămași după prima distribuire de fonduri nerambursabile pe „agenda culturală” au fost reîmpărțiți în cele din urmă de reprezentanții Primăriei Timișoara. La jumătatea anului a fost făcută publică lista proiectelor culturale ce au avut loc în prima jumătate a anului. Erau disponibili 2,8 milioa...



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor