Undă verde pentru 30 de noi autobuze în Timisoara

33Comentarii
Undă verde pentru 30 de noi autobuze în Timisoara
Timişorenii vor beneficia de încă 30 de autobuze noi şi moderne, cu burduf, marca Mercedes. Primăria Timisoara anunţă că, după mai bine de doi ani de contestaţii şi judecată, în două săptămâni va fi semnat contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru achiziţionarea noilor vehicule.

Procedura de achiziţie a noilor mijloace de transport în comun a fost demarată încă de la sfârşitul anului 2007, dar a fost blocată în urma unor contestaţii. „Procedura de licitaţie pentru achiziţia celor 30 de autobuze a început în 8 noiembrie 2007. Ne bucurăm să anunţăm faptul că, după doi ani şi jumătate, această procedură poate fi continuată”, a arătat, joi, viceprimarul Adrian Orza.

Una dintre firmele participante la licitaţie a depus contestaţie, iar instanţa a dat câştig de cauză municipalităţii timişorene în cele din urmă. „Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat dosarul cu numărul 745/59/2009, în litigiu fiind achiziţia publică de către Consiliul Local Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara a 30 de autobuze pentru transportul public urban. Instanţa a admis plângerile formulate de Consiliul Local Timişoara şi Municipiul Timişoara prin primar, precum şi de Evo Bus Romania SRL şi BRD Sogelease IFN SA şi cererea de intervenţie accesorie. Conform soluţiei date, a fost modificată în întregime decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor atacată, în sensul că a fost respinsă contestaţia SC Ager Leasing IFN SA şi s-a dispus continuarea procedurii de achiziţie publică. De asemenea, a fost respinsă ca nefondată plângerea SC Ager Leasing IFN SA”, anunţă Primăria Timişoara.

Vehiculele vor fi achiziţionate în leasing, pe o perioadă de 7 ani, valoarea acestora fiind de peste 11 milioane de euro.

Potrivit viceprimarului Adrian Orza, oferta depusă de firma care a depus contestaţia era cu aproape 5 milioane de euro mai mare decât oferta declarată câştigătoare. Reprezentanţii municipalităţii precizează şi că decizia Curţii de Apel Ploieşti este irevocabilă. „Odată cu finalizarea litigiului, contractul de achiziţie urmează să fie semnat în aproximativ două săptămâni”, a mai spus Orza.

Cele 30 de noi autobuze care urmează să fie cumpărate sunt marca Mercedes, au burduf, rampă pentru persoanele cu handicap, aer condiţionat şi o capacitate de 140 de persoane.

Un astfel de autobuz a fost adus de la Szeged şi prezentat, în aprilie 2009, la Timisoara, pentru a fi studiat de către Comisia de licitaţie, în procedura de achiziţie fiind cuprinsă şi o astfel de vizionare.

Noile vehicule vor circula pe traseele foarte aglomerate, de exemplu pe liniile 33 şi 40, au arătat autorităţile locale.



33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor