Chiar a doua zi după ce a fost inaugurat de premierul Modi, trenul de mare viteză Vande Bharat Express a suferit o defecțiune la sistemul de frânare, în timp ce se întorcea de la Varanasi la Delhi, relatează BBC News.
La scurt timp după ce frânele s-au stricat, mecanicii de locomotivă au observat fum ieșind din zona ultimelor patru vagoane, iar energia electrică nu mai funcționa în niciun compartiment.
Pasagerii din tren, majoritatea oficiali ai sistemului de transport feroviar și jurnaliști, au fost nevoiți să ia un alt tren spre capitală. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Inițial, reprezentanții companiei feroviare au spus că trenul probabil lovise un animal, însă ipoteza a fost infirmată, nefiind găsite urmele vreunui astfel de impact.
În timpul testelor, trenul atinsese o viteză de 180 km/h.
Citiți principiile noastre de moderare aici!