Un timişorean îşi terorizează vecinii cu cei 34 de cai ai săi

2Comentarii
Un timişorean îşi terorizează vecinii cu cei 34 de cai ai săi
Timişoara - O mizerie de nedescris, mirosuri greu suportabile şi zeci de cai, porci şi găini. Asta au găsit poliţiştii comunitari în curtea unui timişorean din zona Mehala.

Poliţiştii comunitari, poliţiştii de la Secţia 4, inspectorii de la Direcţia Sanitar-Veterinară, cei ai primariei, precum şi Autoritatea de Sănătate Publică Timiş au verificat, miercuri dimineaţă, o familie care creşte zeci de animale în curte, în special cabaline, fără documente. Controalele vin după ce foarte mulţi locuitori din zonă s-au plâns de mizerie, mirosuri pestilenţiale şi disconfortul provocat prin creşterea acestor cai, lăsaţi uneori liberi pe domeniul public. Proprietarul locuinţei de pe strada Anvers, Jakab Ioan, avea, în momentul controlului, nu mai puţin de 34 de cai şi, pe lângă aceştia, porci şi găini. Pentru niciunul dintre aceste animale nu avea documente de provenienţă, declarând că le-a cumpărat recent. Cele 34 de cabaline au fost verificate de inspectorii DSV pentru a se stabili dacă au microcipuri. Zece nu aveau sisteme de identificare. Deşi poliţiştii au mai făcut controale şi au aplicat sancţiuni în acelaşi loc, autorităţile au constatat că proprietarii n-au făcut curăţenie la grajduri şi padocuri. În plus, adăposturile nu erau amplasate la o distanţă corespunzătoare faţă de imobilele vecinilor, iar în zonă era plin de dejecţii.
Poliţiştii şi inspectorii au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.100 de lei, pentru neevacuarea ritmică a reziduurilor animaliere, refuz de legitimare şi nerespectarea normelor sanitar-veterinare. Proprietarul are zece zile ca să intre în legalitate.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor