Un timisorean a ars de viu in propria locuinta

3Comentarii
Un timisorean a ars de viu in propria locuinta
Sfârşit în chinuri pentru un pensionar din Timişoara. Bătrânul a ars de viu după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări, la sfârşitul săptămânii trecute. Din primele verificări, s-a stabilit că incendiul a izbucnit de la jarul căzut de la o sobă.

Duminică, în jurul prânzului, pe numărul de urgenţe 112 s-a anunţat producerea unui incendiu într-un apartament situat pe strada Mangalia din Timişoara. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Detaşamentul 2 de pompieri şi poliţişti.

Pompierii au reuşit să izoleze şi să stingă incendiul, iar pe holul locuinţei au descoperit trupul carbonizat al proprietarului. Bărbatul în vârstă de 74 de ani locuia singur.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că incendiul a fost produs de jarul căzut din sistemul de încălzire de la o sobă, ocazie cu care s-au aprins materialele textile din cameră”, ne-a declarat Marinela Hotico, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Incendiul a izbucnit chiar în camera unde stătea pensionarul. Au luat foc patul şi covorul. Se pare că bătrânul a încercat să se salveze, însă i s-a făcut rău, s-a intoxicat cu fum şi s-a prăbuşit pe hol, unde şi-a dat ultima suflare după ce a fost curprins de flăcări.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morgă, pentru efectuarea autopsiei. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

C. C.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor