Un sofer baut a avariat doua masini parcate in Giroc

De F.M.B.
Reactualizat la:
Un sofer baut a avariat doua masini parcate in Giroc
© TION - Un sofer baut a avariat doua masini parcate in Giroc
Accident de circulaţie, duminică după-masă, în localitatea timişeană Giroc. Un bărbat de 60 de ani, aflat în stare de ebrietate, s-a urcat băut la volan şi a lovit două maşini parcate regulamentar pe marginea drumului.

Accidentul s-a produs pe Calea Timişorii din comuna Giroc. Bărbatul de 60 de ani s-a urcat la volan, deşi băuse bine. Nu a mai putut controla maşina, iar, la un moment dat, a lovit două autoturisme parcate regulamentar pe marginea drumului.

Bărbatul mirosea puternic a alcool aşa că poliţiştii din Giroc şi-au chemat colegii de la rutieră pentru a-l testa pe şofer cu etilotestul. Rezultatul aparatului a fost de 0,83 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat, iar conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

El s-a ales acum cu dosar penal pentru că s-a urcat băut la volan şi va mai trebui şi să plătească reparaţiile pentru maşinile avariate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !