Un primar din Argeş şi-a făcut liposucţie, ca să fie reales

Reactualizat la:
5Comentarii
Un primar din Argeş şi-a făcut liposucţie, ca să fie reales
Se apropie alegerile locale, iar primarii sunt primii care intră în febra pregătirilor, cu speranţe mari de a fi realeşi. Pentru asta sunt dispuşi la eforturi la care puţini s-ar fi gândit.

Un exemplu elocvent vine din Argeş, unde apropierea de electorat l-a determinat pe un primar argeşean să ia o decizie radicală în privinţa aspectului său fizic. Aşa că şi-a făcut liposucţie, adică şi-a scos grăsimea din locurile mai proeminente, astfel ca la momentul alegerilor oamenii să vadă în el un candidat nou-nouţ.

Vasile Ivan s-a internat la o clinică din Oradea şi scăpat de câteva kilograme. Primarul comunei Băbana spune că „toată lumea încearcă pe estetic. Intru în campanie electorală şi văd că este singura primărie din judeţ unde candidaţii la primărie sunt chiar două femei. Deci, dacă dumnealor sunt adevărăciuni, trebuie să arăt şi eu adevărat”.

Reţeta a furat-o de la alţii, după o analiză atentă asupra fenomenului. „Am văzut că o doamnă din Senat, care a făcut patru operaţii estetice, a fost aleasă şefa Comisiei de Apărare. Zic: mă, să fiu şi eu ales şeful primarilor”.

Pentru la anul are planuri mari, dacă va fi reales. „Mai fac una la anul de mărire de nas, urechi sau alt organ”. Cu noul look, Vasile Ivan speră că va fi reales. Să fie ăsta singurul lucru care contează în ochii alegătorilor?



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor