Un posibil pacient de la Gătaia a fost ucis într-un accident feroviar

Un posibil pacient de la Gătaia a fost ucis într-un accident feroviar
Timiş – Un bărbat, neidentificat încă, şi-a găsti sfârşitul sub roţile trenului care face legătura între Buziaş şi Gătaia. El nu avea niciun act asupra lui şi poliţiştii nu exclud posibilitatea ca acesta să fie pacient al sanatoriului de neuropsihiatrie din Gătaia.

Accidentul a avut loc, joi seara, cu puţin după ora 19, între Gătaia şi Şoşdea. Mecanicul de locomotivă a auzit impactul şi a bănuit că a lovit pe cineva. El i-a alertat imediat pe poliţiştii de la transporturi feroviare, care împreună cu cei de la ambulanţă au început să caute trupul persoanei accidentate. Ei au găsit cadavrul bărbatului la trei kilometri de Gătaia, între linii, la mică distanţă de sanatoriul din localitate. El nu avea niciun act asupra lui şi poliţiştii nu l-au putut identifica. Şi asta pentru că bărbatul a suferit mai multe răni grave la nivelul capului. Poliţiştii nu exclud posibilitatea ca bărbatul să fi fost un pacient al spitalului de psihiatrie, dar până în acest moment conducerea instituţiei medicale nu are la cunoştinţă de lipsa vreunei persoaane internate. Poliţiştii încearcă acum să afle identitatea bărbatului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !