Un politician britanic a demisionat

Reactualizat la:
Un politician britanic a demisionat
Partidul Liberal Democrat din Marea Britanie trece printr-o criză de proporţii. Mark Oaten, un politician de seamă al formaţiunii, şi-a dat demisia după ce presa a dezvăluit că a avut o aventură cu un bărbat-prostituat.

Nu este singurul scandal care se încheie cu o demisie a unui înalt oficial din Partidul Liberal Democrat britanic. Acum două săptămâni, însuşi liderul formaţiunii, Charles Kennedy, a fost nevoit să demisioneze după ce a recunoscut că este alcoolic.

Informaţiile incriminatoare au fost dezvăluite de cotidianul News Of the World. Acesta a publicat faptul că Mark Oaten a avut o relaţie cu un bărbat-prostituat, în vârstă de 23 de ani. Politicianul britanic nu a negat cele scrise de ziarul londonez şi a decis că ar fi mai bine să-şi prezinte demisia.

Mark Oaten, în vârstă de 41 de ani, căsătorit şi tată a doi copii, a difuzat un comunicat prin care îşi cere scuze pentru ,,erorile de judecată comise, dar şi pentu ruşinea la care a fost supusă familia sa.,, Politicianul a precizat că părăseşte şi funcţia de purtător de cuvânt al ministerului britanic de Interne.

Mark Oaten a vrut să candideze la funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Democrat după ce Charles Kennedy a demisionat, însă, s-a retras fără prea multe explicaţii. Politicianul britanic a precizat că nu mai comentează asupra subiectului şi a cerut ca el şi familia lui să fie lăsaţi în pace.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor