Un ou pe zi poate cauza moartea. Spun specialiştii

Reactualizat la:
1Comentariu
Un ou pe zi poate cauza moartea. Spun specialiştii
Cercetătorii au descoperit că un ou pe zi la bărbaţii de vârstă mijlocie creşte considerabil pericolul de deces. Se pare că dacă mănânci şapte sau mai mult de şapte ouă pe săptămână, şansele să mori, din orice fel de cauză se măresc cu 23 la sută.

Oamenii de ştiinţă sunt încă nedumeriţi în privinţa numărului exact de ouă care pot fi mâncate pe săptămână fără a te supune niciunui risc. După cum prea bine se ştie, ouăle au un conţinut ridicat de colesterol care contribuie la producerea bolilor de inimă. Mulţi dintre experţi şi-au exprimat credinţa că efectul negativ al ouălelor asupra organismului a fost totuşi exagerat.

Doctorul Luc Djousse şi Doctorul J Michael Gaziano s-au ocupat de acest subiect spinos. Şi după ce au făcut un studiu pe 21.327 de subiecţi, medicii au ajuns la concluzia că e posibil să existe o limită între câte ouă este sănătos să mănânci şi câte nu. Cei doi doctori sunt de părere că dacă mănânci peste şapte ouă pe săptămână te expui unui risc cu 23 la sută mai mare de a muri decât, dacă ai fi mâncat până la şase ouă. „Printre cei care suferă de diabet, orice fel de consum de ouă creşte riscul unui deces. Există dovezi clare care leagă ouăle de infarct în cazul diabeticilor”, au anunţat cei doi doctori.

De asemenea au avertizat că teoria lor este relativă întucât în timpul studiului nu au luat în calcul stilul de viaţă, regimul adoptat şi nici modul de preparare al ouălelor. De asemenea se pare că persoanele care mâncau cele mai multe ouă erau oricum graşi, fumau, beau alcool şi nu făceau exerciţii fizice. Întrebaţi dacă este mai bine ca populaţia să renunţe de tot la ouă, cei doi doctori au răspuns: „Ţineţi minte. Ouăle nu sunt ca celelalte alimente. Nu sunt nici bune, nici rele şi aşa cum pot contribui la o moarte subită la fel pot face parte şi dintr-un regim sănătos”. Nutriţionistul Victoria Taylor a declarat: „Unul dintre handicapurile acestui studiu este că nimeni nu ştie ce altceva mai mâncau subiecţii în afară de ouă”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor