Protestul este programat joi, 7 decembrie, la ora 19, în Piața Libertății din Timișoara.
„Marți, 12 decembrie, vor continua să voteze legile Justiției! Până atunci noi trebuie să trezim întreaga Românie și să o scoatem în stradă!
Pentru că dorim ca Justiția să fie independentă, dorim să trăim în democrație și nu în dictatura PSD! Toți cei care înțeleg aceste lucruri și că suntem în ultima săptămână de luptă trebuie să colaboreze și să se implice într-un mod exemplar pentru a pune stop acestor trădători de neam!
Ieșim zilnic pentru că este mai grav ca la Ordonanța 13! Până marți trebuie să fim capabili să umplem Piața Libertății! Iar dacă situația o impune trebuie să fim pregătiți să mergem și noi să protestăm în fața sau, și mai bine, în interiorul Parlamentului!”, scrie pe pagina de Facebook a acțiunii.
Modificările pe care parlamentarii vor să le aducă legilor din Justiție sunt dezbătute zilele acestea în Camera Deputaților. Miercuri, proiectul de modificare a statutului magistraților a fost votat pe articole, în Cameră, pe fondul unui scandal între Putere și Opoziție. În paralel, în fața Parlamentului, au ieșit sute de oameni ca să protesteze față de acest fapt.
Votul final asupra legii ar urma să fie dat într-o ședință de săptămâna viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!