Un medic a extras patru albine, vii, din ochiul unei femei

De A.M.
Un medic a extras patru albine, vii, din ochiul unei femei
© foto: Pixabay
Patru albine mici, dintr-o specie mai puțin cunoscută, au fost extrase vii din ochiul unei femei. Ar fi putut să își piardă vederea.

Femeia din Taiwan, în vârstă de 28 de ani, culegea buruieni în momentul în care insectele i-au intrat în ochi. S-a prezentat apoi la spital, unde a primit îngrijirile medicale necesare.

Medicul care i-a extras insectele din ochi a declarat, pentru BBC, că a fost șocat când și-a dat seama că insectele, mici de numai 4 mm, erau încă în viață. El a mai spus, de asemenea, că femeia a fost externată și se va recupera în totalitate.

Albinele, din specia Halictidae, sunt foarte mici și sunt atrase de transpirație. Astfel, uneori, ele aterizează pe oameni pentru a se hrăni cu transpirația acestora sau pentru a le bea secrețiile lacrimale care conțin foarte multe proteine necesare lor.

Femeia povestește că se afla la cimitir, unde curăța mormântul unei rude de buruieni, în momentul în care a simțit că i-a intrat ceva în ochi. A crezut că este praf, adus de o rafală de vânt. Însă câteva ore mai târziu, ochiul i se umflase și era foarte dureros. S-a prezentat la spital unde a aflat ulterior că în ochiul ei se aflau patru albine, vii.

Medicul care a extras insectele a spus că femeia este foarte norocoasă că nu și-a frecat ochii pentru că albinele ar fi putut elibera un venin capabil să o orbească.

Albinele au fost trimise unui institut științific pentru a fi studiate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor