Un luptator din Lugoj, chemat la nationala Germaniei

4Comentarii
Un luptator din Lugoj, chemat la nationala Germaniei
În anul 2008, un junior din Lugoj era desemnat sportivul judeţului Timiş. La mai bine de doi ani distanţă, Robert Papp a primit propunerea de a reprezenta Germania în concursurile internaţionale pentru că, în România, nimeni nu l-a băgat în seamă…

Robert Papp este proaspăt campion al secţiei de lupte a Clubului Sportiv Şcolar din Lugoj. Sportivul are, la doar 22 de ani, un palmares de invidiat, din care strălucesc îndeosebi un titlu european de juniori la greco-romane, o medalie de bronz la Campionatele Mondiale ale juniorilor, precum şi câteva titluri naţionale de seniori şi juniori.

Pentru că Timişul nu ştie să îşi preţuiască campionii, la scurt timp Robert a plecat la Dinamo Bucureşti, iar după un singur an şi-a încercat norocul afară. „Am plecat în Germania la TSV Musberg, un club de primă ligă. Anul 2010 a fost primul meu an acolo şi totul este excelent. Există o diferenţă de la cer la pământ cum un sportiv este tratat în Germania, faţă de România. În Germania te simţi respectat şi ca sportiv şi ca om. Acolo clubul îmi asigură un salariu de 2.000 de euro, plus masă şi casă, iar în ţară mă luptam pentru 250 de euro! Sunt singur acolo dar m-am obişnuit cu acest aspect de atâţia ani prin cantonamente“, spune Robert.

Nemţii l-au îndrăgit rapid pe campionul din Lugoj care a pus umărul la menţinerea lui TSV în prima ligă, aşa că i-au propus încă un an de contract. I-au făcut însă şi o altă propunere, mult mai importantă. „Mi-au propus să lupt pentru Germania! Trebuie să obţin cetăţenia întâi şi asta durează câţiva ani, însă mă tentează ideea de a reprezenta Germania. Nu am plecat de plăcere de acasă, aştept şi acum un semn de la Lugoj ca să revin acolo. Nici cei de la Dinamo nu sunt parolişti. Mi-au promis că mă angajează şi am rămas cu vorbele“, povesteşte sportivul categoriei 96 kilograme.

În ceea ce priveşte anul 2011, Robert Papp are câteva ţinte clare. „Vreau să pun umărul la menţinerea în prima ligă a lui TSV, iar în ţară să mai câştig un titlu naţional individual, probabil tot cu Dinamo“, încheie lugojeanul.

Robert Papp nu îşi neglijează viitorul. Este student în anul III al secţiei de Educaţie Fizică şi Sport la Universitatea de Vest din Timişoara.

C. O.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor