Un institut de cercetare timisorean va beneficia de aproape 10 milioane de euro

4Comentarii
Un institut de cercetare timisorean va beneficia de aproape 10 milioane de euro
Institului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată Timişoara a demarat un proiect finanţat în mare parte din fonduri europene, în valoare de aproape 10 milioane de euro.

Susţinerea materială este asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul se derulează în Timişoara şi va avea o durată de implementare de 36 de luni. În urma investiţiei va fi realizat un nou laborator, o clădire de 1.700 de metri pătraţi dispuşi pe subsol, parter şi două etaje. Aici, câteva zeci de specialişti vor lucra în domeniul cercetării celulelor fotovoltaice şi a sistemelor fotovoltaice hibride. Valoarea totală a proiectului este de 36,9 milioane de lei, din care 26,5 milioane de lei vor fi asiguraţi din fonduri europene. În cadrul laboratorului, ce va fi ridicat în Timişoara în zona Calea Buziaşului, lângă clădirea Universităţii Ioan Slavici, vor lucra între 35 şi 45 de persoane, dintre care 19 vor fi specialişti angajaţi permanenţi ai Institutului de Cercetare, restul urmând să fie specialişti români şi străini, colaboratori sau angajaţi ai beneficiarilor cercetării.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor