Un copil de doua luni are nevoie de ajutor. Va fi operat la Timisoara

De Adrian Panduru
12Comentarii
Un copil de doua luni are nevoie de ajutor. Va fi operat la Timisoara
Robert, un băieţel de numai 2 luni, s-a născut cu o anomalie gravă a buzei şi a cerului-gurii şi mama lui îl hrănește cu foarte mari dificultăți. Micuțul trebuie supus unor intervenții chirurgicale la Timișoara și are nevoie de ajutorul vostru.

Bebeluşul trebuie să fie supus la trei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi corectate defectele, însă costurile depăşesc situaţia financiară a părinţilor: 6.000 de euro. Operațiile vor avea loc la Timișoara.

“Când am auzit că băiețelul nostru are o anomalie la guriță, parcă a cazut cerul pe noi. Eram atât de deznădăjduiți încât nu știam ce să facem, unde să mergem. Am căutat pe Internet clinici care ne-ar putea ajuta copilul să se facă bine, însă majoritatea erau din străinătate, iar costurile erau foarte mari. Într-o noapte, am descoperit un forum în care mai mulți părinți discutau despre acest diagnostic și despre cum au fost operați cu succes copiii lor, la noi în țară, la costuri mult mai mici decât am găsit noi. M-am interesat unde au fost operați, am pus mâna pe telefon și am sunat la Centrul de Excelenţă pentru Chirurgia Malformaţiilor Feţei din Europa Centrală şi de Est din Timișoara pentru a cere mai multe informații. Reprezentații clinicii mi-au pus la dispoziție și fotografii pre și post operatorii, iar rezultatele erau uimitoare. Am luat decizia pe loc să ne îndreptăm către Timișoara”, declară Valentina Meu, mama lui Robert.

În sprijinul acestora a venit Asociaţia “Salvează o inimă”, care a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i reda zâmbetul lui Robert, iar până în momentul de faţă s-au strâns peste 2.000 de euro.

Donaţiile pot fi realizate online, cu ajutorul unui card sau prin Paypal, accesând site-ul sau prin transmiterea unui SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul “Robert”.

De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi în conturile bancare ale Asociației “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 120 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de asociație s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 900.000 de euro şi peste 160.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS.

 



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor