Un colt de Maramures la Carturestii din Timisoara

De S.P.D.
Libraria Carturesti
Libraria Carturesti
“O porţie de linişte dublă – una venită din partea locului care găzduieşte lucrările, la o cană de ceai, iar cealaltă, din contemplarea fotografiilor, printate pe canvas”: aceasta este ispititoarea “reţetă” pregătită de ceainăria Cărtureştilor din Timişoara, pentru cei care-i vor trece pragul, vreme de o lună întreagă.

Între 1 februarie şi 1 martie, din ceainăria librăriei Cărtureşti (Iulius Mall) “urcăm “Undeva prin Maramureş” unde ne aşteaptă Andrei Bucisan. Putem hoinări cu el timp de o lună, de dimineaţa până seara, prin locuri încărcate de frumuseţe şi aer curat”, propun librarii.

“Fotograful Andrei Bucisan, prin lucrările sale, creează o panoramă a vieţii oamenilor din Maramureş, cu tradiţiile şi obiceiurile lor, dar şi a naturii cu care sunt înzestrate aceste meleaguri. Exponatele reuşesc nu numai să aducă în faţa noastră o lume autentică, ferită de goana după spectaculos şi material, în diverse secvenţe temporale, ci au şi puterea de a ne aduce aproape libertatea – aceea de a alerga cu imaginaţia prin ţinuturile plaiului cu flori, mândru nu doar de sărbători”, subliniază organizatorii expoziţiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !