A studiat la Facultatea de muzică, deși absolvise secția reală și inițial a cochetat cu ideea de a deveni inginer electronist. A ales studiile muzicale și în timp, cu enorm de multă muncă, stăruință, eforturi extraordinare și multă pricepere a reușit să adune o colecție de instrumente muzicale tradiționale de inestimabilă valoare culturală, unică în România. A ales să se specializeze în etnomuzicologia contemporană cu specializare și competențe în domeniul organologiei populare, domeniu în care și-a susținut doctoratul. A scris valoroase lucrări în această direcție prea puțin studiată la noi și lucrează la o amplă enciclopedie a instrumentelor tradiționale românești, din dorința de a lăsa în urmă dovezi inestimabile ale bogăției tradiției muzicale românești.
Ovidiu Papană a predat la Facultatea de Muzică despre instrumentele tradiționale și a dorit să le insufle studenților săi dragostea față de acest domeniu. Fiind o persoană exigentă cu sine, dar și cu ceilalți, a vrut să știe cât mai multe pe această temă. A studiat, a cercetat și astfel a constatat că de fapt, în România nu există nu există niciun muzeu al instrumentelor tradiționale, iar acest domeniu, din păcate, este deficitar la noi. Și aceasta în condițiile în care „avem muzică și instrumente pentru 10 țări”, fiecare zonă fiind „o țară muzical㔄 după cum spune el însuși. Lipsește interesul și lipsesc specialiștii în domeniu. A încercat să se bată cu morile de vânt, fără succes, și atunci s-a decis să își facă propriul drum, să își facă propria „cușcă științifică” în care să se retragă și să facă muncă de cercetare. A muncit enorm, a făcut de toate – a învățat să cânte la diverse instrumente, le-a studiat în amănunțime, le-a analizat acustica, tonalitățile și a ajuns să își construiască propriile instrumente, inclusiv cu ornamentele tradiționale, lucrând zeci de ore și folosind tot felul de ustensile, de la cele tradiționale până la cele mai sofisticate echipamente electronice de reproducere a sunetelor. O muncă pentru care, spune profesorul Ovidiu Papană, „ai nevoie de două mâini drepte și de mult suflet”.
Cum s-a născut colecția
Ovidiu Papană a muncit enorm până a ajuns la colecția pe care o deține. O colecție completă, care cuprinde practic întreaga istorie a muzicii, tot ceea ce au avut românii pe linie muzicală. Cuprinde piese rare, unicat prin modul de construire, unele necunoscute chiar și de către cercetători europeni de marcă cu care a stabilit contacte. Deține circa 8 instrumente despre care nu s-a știut și pe care le-a găsit, unele doar în fotografii, în peregrinările sale. S-a perfecționat mereu. A făcut și face totul cu multă muncă și stăruință, luptându-se cu „morile de vânt”, cu lipsa de interes față de acest domeniu.
A început prin găsirea unor instrumente vechi, de la ocarină la fluiere și instrumente din familia fluierelor pe care să le prezinte studenților. Inițial a fost o colecție cu scop didactic, apoi a tot sporit, adăugându-se noi instrumente, fiecare cu propria poveste. Procurarea acestor instrumente s-a făcut pe mai multe paliere. În primul rând, prin achiziția propriu- zisă, umblând prin sate răsfirate, unde a stat de vorbă cu oamenii și le-a ascultat sunetele. A făcut înregistrări – cea mai veche fiind din 1968, omul respectiv nu mai trăiește, dar este viu prin valoarea culturală a mărturiilor sale. O parte dintre piesele din colecție au fost cele achiziționate direct, pe altele le-a reprodus în detaliu, pornind de la fotografii și înregistrări. O altă categorie o reprezintă instrumentele scoase din uz, altele au fost procurate pe internet sau prin anticari, pe care i-a consiliat. Târgurile de meșteri populari au reprezentat o altă sursă valoroasă.
Etapa următoare a fost să înțeleagă și să scrie despre ele în amănunțime și în acest sens are deja câteva lucrări de valoare.
Proiecte în lucru
Odată cu această colecție, profesorul Ovidiu Papană vrea să spună totul despre instrumentele muzicale. Și aceasta deoarece, după cum el însuși spune, a traversat două secole și poate spune foarte multe lucruri despre care nu s-a spus până acum. A învățat de la toți, începând de la lăutarul din Mehala până la profesorii universitari pe care i-a avut și toate aceste informații vrea să le transmită mai departe. Acum lucrează la Enciclopedia instrumentelor tradiționale, o lucrare vastă, cu informații detaliate despre toate instrumentele cunoscute și mai puțin cunoscute, care să fie o bază de studiu pentru generațiile viitoare.
Din păcate, profesorul Ovidiu Papană nu are discipoli care să îi continue munca, cel puțin deocamdată. Dar acest lucru nu îl împiedică să își vadă mai departe de activitatea sa de cercetare, cu aceeași pasiune, dăruire și exigență ca și până acum.
Interviul cu profesorul Ovidiu Papană și povestea colecției sale le puteți urmări în videoul atașat.
Material apărut în săptămânalul Agenda
Citiți principiile noastre de moderare aici!