Un baschetbalist american a semnat cu BC Timisoara

De M. Hoster
Dominique Archie a semnat cu BC Timisoara
Dominique Archie a semnat cu BC Timisoara
BC Timișoara a ajuns la un acord cu baschetbalistul american Dominque Archie, care va fi prezent în orașul de pe Bega la data când se va reuni echipa, 1 august. El va face testele medicale și apoi va parafa înțelegerea cu clubul.

Dominque Archie are 24 de ani, 2.04 m înălțime, 98 kg și evoluează pe posturile 3 și 4. Archie a jucat vreme de 5 ani în NCAA, la Universitatea South Carolina (între 2005 și 2010), iar sezonul trecut l-a petrecut la Austin Toros (în D-League).

„Așa cum am promis, ne orientăm spre toate piețele care pot oferi jucători de valoare. Archie va fi la prima experiență în Europa și sperăm să se acomodeze cât mai repede”, a declarat președintele BC Timișoara, Leontin De Maio.

Dominque Archie a marcat peste 1.000 de puncte pentru South Carolina University, fiind doar al 41-lea jucător din întreaga istorie a echipei care depășește această graniță.

În altă ordine de idei, Naționala de tineret a României a învins și Elveția, la Campionatul European – grupa valorică B, care are loc la Sarajevo (Bosnia Herțegovina).

Echipa antrenată de Valentin Pogonaru l-a avut ca principal jucător pe pivotul George Toth (BC Timișoara) care a fost coșgeterul partidei, cu 18 puncte. Toth a izbutit un double-double, cu cele zece recuperări trecute în contul său.

Celălalt baschetbalist de la gruparea timișoreană, Zoran Milencovici, care vineri, cu Polonia, fusese cel mai bun tricolor, a încheiat jocul cu patru puncte și două recuperări.

România acumulează cinci puncte, după trei meciuri (două victorii și o înfrângere) și ocupă locul al treilea în grupa A a întrecerii de la Sarajevo, urmând a juca luni, de la ora 18.30, cu Macedonia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !