Un Altfel de Targ de Craciun, la Dumbravita. Vanzatorii vor dona din castiguri catre 100 de copii din familii aflate in nevoie

De Adrian Panduru
Un Altfel de Targ de Craciun, la Dumbravita. Vanzatorii vor dona din castiguri catre 100 de copii din familii aflate in nevoie
© Tion: Un Altfel de Targ de Craciun, la Dumbravita
La Dumbrăvița, lângă Timișoara, va avea loc „Un Altfel de Târg de Crăciun”. Târgul își va deschide porțile sâmbătă, 9 decembrie, și are un scop caritabil. Vânzătorii vor face donații la finalul târgului cu care se vor cumpăra alimente pentru 100 de copii din familii defavorizate. Și cumpărătorii pot face donații…

Târgul va avea loc sâmbătă, în 9 decembrie, între orele 10-18, la Dumbrăvița, pe strada Petofi Sandor nr. 31.

„Va fi un eveniment în care producătorii locali, și nu numai, se vor reuni pentru a-și face cunoscute produsele și pentru a se alătura proiectului social «Implică-te și schimbă destine». Un număr de peste 40 de mămici, din comunitatea locală, vor participa în calitate de expozanți. Vor fi multe lucruri de calitate și dintre cele mai diverse (ornamente și decorațiuni de Crăciun, cărticele senzoriale pentru copii, plastilină handmade, produse cosmetice, cele mai delicioase prăjituri, etc.). Nu vor lipsi nici ateliere pentru copii!”, transmit organizatorii.

Târgul este organizat de Centrul de Asistență Socială și Cercetare a Interacțiunii Copil-Părinte (CASCICOP) în parteneriat cu Departamentul de Asistență Socială (DAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) și Centrul de Zi Dumbrăvița și Academia Mămicilor din Timișoara.

Expozanții, la finalul târgului vor face o donatie din vânzări (fiecare cât dorește, suma nefiind una impusă). Donații vor putea face și participanții la târg, în calitate de cumpărători. La final, toate donațiile se vor materializa în alimente de bază care vor ajunge în casele a peste 100 de copii care trăiesc în familii defavorizate, beneficiari ai CASCICOP și ai Centrului de zi Dumbrăvița.

Se pot dona și jucării de pluș (noi sau în stare foarte bună, fără urme de uzură), de asemenea, pot fi donate și alimente neperisabile.

Pentru orice informații despre eveniment puteți trimite un e-mail la adresa: academia.mamicilor@yahoo.com



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !