Un album pentru Romul Nuţiu: lansare-eveniment la Galeria Calina

Un album pentru Romul Nuţiu: lansare-eveniment la Galeria Calina
„Unii mă întreabă cum de sunt atât de tânăr. Vă spun care este vârsta mea: 78 de ani. Dacă asta e o vârstă de om tânăr, atunci da, mulţumesc”. Aşa a sunat mărturisirea maestrului Romul Nuţiu, făcută luni seara când, la Galeria Calina din Timişoara, a avut loc lansarea albumului ce-i este dedicat.

Întâmplarea s-a petrecut în chiar spaţiul unde cunoscutul artist timişorean deschis cu câteva săptămâni în urmă, excepţionala expoziţie „Piramida memoriei”, un spaţiu plastic în care pictura se îmbină cu obiectul şi instalaţia. „Sunt tablouri pe care le-am realizat, câteodată, în ani. O oră sau două săptămâni sau mai mult, nu are importanţă. Ceea ce contează e spiritul, expresia, mesajul. Am intitulat această expoziţie «Piramida memoriei» fiindcă lucrările de aici alcătuiesc o piramidă a mea, una deschisă, unde am introdus o serie de simboluri”, a mai adăugat Romul Nuţiu, înainte de a pune în mişcare piesa centrală a acesteia, o instalaţie rotitoare, care s-a lăsat privită într-un curcubeu de lumini. În final, întreaga asistenţă a primit în dar câte un exemplar din nou lansatul album. Editat bilingv, în română şi engleză, cuprinzând peste 70 de pagini cu un text semnat de Alexandra Titu, dar şi reproduceri, acesta e o performanţă grafică şi un omagiu adus maestrului.

Codrina Diana Tomov



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !