Ultim advertisment pentru Dinamo

Reactualizat la:
Ultim advertisment pentru Dinamo
Comisia de Disciplină a UEFA a analizat incidentele produse de fanii câinilor la Nijmegen. Forumul European a decis ca Dinamo să fie amendat cu 20.000 de franci elveţieni (13.000 euro), potrivit Pro Sport. Dinamo a primit şi un ultim advertisment din partea UEFA.

Am luat amendă 20.000 de franci şi am primit un ultim avertisment din partea Comisiei de Disciplină a UEFA. Acest avertisment nu se referă la excluderea echipei din Cupele Europene, pentru acest lucru trebuie să se întâmple fapte mult mai grave. Următoarea pedeapsă ar putea fi organizarea jocurilor fără spectatori sau suspendarea terenului. Să dea Dumnezeu să nu se mai întâmple incidente, nici măcar de genul celor care au fost în Olanda. Dinamo nu va face apel“, a declarat directorul executiv al lui Dinamo, Petre Buduru.

Ştim toţi cum se judecă la UEFA, total diferit decât la noi în ţară. E o decizie normală. Eu, unul, nu mă aşteptam la alt verdict, doar societatea românescă se aştepta la altceva. Cunoscând exact, de la faţa locului, cum s-au petrecut faptele în tribună, e o decizie corectă“, a declarat şi Cornel Dinu.

Joi, 18 septembrie, suporterii dinamovişti au provocat incidente la partida pe care Dinamo a suţinut-o cu NEC Nijmegen, în deplasare, în turul I al Cupei UEFA. Fanii dinamovişti au aprins o torţă spre sfârşitul meciului cu NEC Nijmegen, scor 0-1, pe care au aruncat-o în teren, destul de aproape de portarul olandezilor, Babos.

Goalkeeper-ul celor de la NEC a fost cel care a aruncat torţa în afara terenului, iar acolo a fost stinsă. După aceea, fanii români au aruncat mai multe torţe şi spre fanii olandezi, însă nici aceştia nu au rămas mai prejos şi le-au aruncat înapoi spre dinamovişti.

Spiritele nu s-au calmat, iar fanii celor două echipe s-au luat la bătaie, fără ca forţele de ordine să intervină. În cele din urmă, poliţia olandeză şi-a făcut apariţia în tribunele stadionului “De Goffert” şi a reuşit să calmeze spiritele.

Dinamo a pierdut meciul tur cu NEC Nijmegen, din turul I al Cupei UEFA, scor 0-1, iar manşa retur se va disputa pe 1 octombrie pe stadionul Dinamo.

Sursa: Realitatea.net



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor