Uhrin a revenit la Timisoara cu ganduri mari

Uhrin a revenit la Timisoara cu ganduri mari
Primul sosit la Poli după sărbătorile de iarnă a fost antrenorul Dusan Uhrin. Cehul a revenit la Timişoara sâmbătă după-masă şi deja se gândeşte cum să-şi pună jucătorii la muncă în primul cantonament al anului. Reunirea lotului este programată luni la orele prânzului, la stadionul „Dan Păltinişanu”.

„Am avut timp să analizez jocul Timişoarei. Am urmărit şapte jocuri ale lui Poli din tur. Din ce am văzut, avem jucători buni, poate mai avem nevoie de noi fotbalişti, va trebui să discut cu Marian Iancu şi Daniel Stanciu. Deocamdată nu am discutat cu jucătorii, o voi face acum, la Timişoara. De luni începem treaba, toate lucrurile sunt puse la punct”, a declarat Dusan Uhrin la revenirea în oraşul de pe Bega.

Luchin are oferte din Germania, Poli caută un portar nou

Fundaşul celor de la Poli, Srgian Luchin, a declarat că a fost urmărit de reprezentantul unor cluburi germane. El a declarat, la Radio Timişoara, că s-a aflat în atenţia celor de la Hamburg. „Impresarul a venit la Timişoara, m-a văzut şi apoi au fost discuţii cu două cluburi din Bundesliga, dar nu a ieşit nimic”, a declarat Luchin. El a mai spus că nu ar accepta o altă ofertă din România, cu atât mai mult din Bucureşti, fiind legat prea mult de Poli.

În ceea ce priveşte plecarea lui Taborda la Rapid, informaţia pare tot mai mult plauzibilă, pe lista achiziţiilor clubului alb-violet va apărea aproape sigur un portar. Cel vizat este estonianul Serghei Lepmets, de la echipa aflată pe locul doi în campionatul balticilor, la Levadia Tallin.

M. H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor