UE va organiza o conferinţă pe tema romilor la Bucureşti, în octombrie

15Comentarii
UE va organiza o conferinţă pe tema romilor la Bucureşti, în octombrie
Uniunea Europeană va organiza o conferinţă la Bucureşti, în octombrie, pentru a discuta despre programe de ajutor pentru romi, în contextul unei polemici între Paris şi Bruxelles, a anunţat comisarul european pentru Afaceri Sociale, într-un interviu care va fi publicat luni.

Participanţii la conferinţă vor discuta despre mijloacele “de a implementa mai bine programele de ajutor în favoarea romilor”, a precizat comisarul ungar Laszlo Andor, în interviul pentru săptămânalul austriac Profil. Nici o dată precisă nu a fost menţionată pentru această reuniune.

În interviul său, comisarul Andor acuză de asemenea politica franceză de repatriere a romilor, apreciind că “există evident oameni care încearcă să îşi consolideze popularitatea în detrimentul unui grup deosebit de vulnerabil”. “Dar nu poate exista loc pentru rasism şi xenofobie în Europa”, a adăugat el.

Comisarul deplânge de asemenea faptul că alte ţări, precum România şi Bulgaria, nu implementează suficient programele de ajutor existente.

Summitul liderilor UE de joi, de la Bruxelles, s-a transformat într-o confruntare pe tema romilor între preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, care îşi menţine politica de repatriere controversată în pofida criticilor, şi Comisia Europeană.

Comunitatea romilor este formată din aproximativ zece milioane de persoane în Europa.

Sursa: Mediafax.ro



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor