UE şi NATO, consultate pentru forţa de pace din Liban

UE şi NATO, consultate pentru forţa de pace din Liban
Uniunea Europeană şi NATO ar putea participa la constituirea viitoarei forţe internaţionale de menţinere a păcii în Liban, a declarat un purtător de cuvânt din cadrul Departamentului de Stat american, citat de Agenţia France Presse.

Philip Zelikow, unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai secretarului de stat Condoleezza Rice, a avut discuţii, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer.

Zelikow urmează să aibă, de asemenea, o reuniune cu oficiali militari ai Alianţei Nrod-Atlantice şi discuţii cu liderii Uniunii Europene. Întrebat dacă discuţiile cu NATO au vreo utilitate, din moment ce Franţa şi-a exprimat clar opoziţia participării alianţei la forţa pentru Liban, purtătorul de cuvânt a subliniat că NATO are multă experienţă şi atuuri de oferit.

Conferinţa internaţională pentru Liban, care a avut loc la Roma, şi-a exprimat sprijinul pentru trimiterea unei forţe internaţionale sub mandat ONU în Liban, fără a preciza ce ţări ar participa la aceasta sau sub ce formă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !