UCM Reşita a câştigat turneul de handbal de la Timişoara

UCM Reşita a câştigat turneul de handbal de la Timişoara
Timişoara a găzduit în aceste zile un puternic turneu amical de handbal masculin. La Turneul dotat cu trofeul Banatul, alături de gazdele de la HCM Poli Timișoara au mai luat parte cei de la UCM Reşiţa, Pick Szeged şi Steaua Roşie Belgrad.

Primele meciuri au fost programate sâmbătă. De la ora 9 s-au întâlnit UCM Reşiţa şi Steaua Roşie Belgrad. Echipa românească a câştigat cu scorul final de 33 – 24. În cea de a doua partidă, HCM Poli Timişoara a fost total depăşită de adversarii de la Pick Szeged, scorul după ultimul fluier al arbitrului fiind 34 – 24. Trebuie spus că ungurii nu au aliniat prima formaţie, mare parte dintre jucători lipsind, fiind plecaţi la campionatul european. În cea de a doua parte a zilei, după-masă, în primul meci s-au întâlnit UCM Reşiţa şi Pick Szeged, victoria revenind românilor, cu scorul de 32 – 28. HCM Poli Timişoara nu a reuşit prea mult nici în al doilea meci, ei fiind învinşi de sârbii de la Steaua Roşie Belgrad, tabela de marcaj arătând la final 30-24. Turneul a fost reluat în dimineaţa zilei de dumincă. În prima întâlnire s-au confruntat Pick Szeged şi Steaua Roşie, scorul înregistrat la final fiind egal, 29 – 29. În ultima confruntare a turneului, UCM Reşita a învins încă o dată, la mai puţin de o săptămână, Timişoara, cu scorul de 35 – 29. În consecinţă, cărăşenii au câştigat turneul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase