UAV Arad, locul 12 în România

De Valentin Goran
UAV Arad, locul 12 în România
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, locul 12 în clasamentul universităților din România.

Arad. Cea mai importantă asociație a cercetătorilor români din țară și străinătate „Ad Astra” a dat publicității clasamentul universităților din România. Metarankingul Universitar este un clasament realizat pe baza datelor disponibile pe website-urile rankingurilor internaționale ale universităților la data de 1 noiembrie 2019. Conform autorilor clasamentului, scopul a fost cel de a identifica „care dintre aceste universități au o minimă vizibilitate internațională în rankingurile majore ale universităților (sunt prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și care este impactul lor relativ în aria academică internațională”.

Au fost analizate 91 de universități din care 54 publice și 37 private. În acest clasament, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad ocupă locul 12. „Un loc onorant care confirmă progresele pe care le-a înregistrat universitatea noastră în plan național și internațional. Vreau să le mulțumesc colegilor pentru implicare și sunt convinsă că vom reuși și în anii care urmează să ne menținem în acest clasament și chiar să urcăm pe o poziție superioară”, a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

Top 3 din țară

Pe primele trei locuri s-au situat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București. Metarankingul universitar 2019 a fost realizat de către: Daniel David – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Ovidiu Andronesi – Universitatea Harvard, Dorel Banabic – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Carmen Buzea – Universitatea Transilvania din Brașov, Bogdan Florian – Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Silviu Matu – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Adrian Miroiu – Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Lazăr Vlăsceanu – Universitatea din București.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor