Turnul Pompierilor, simbolul orasului Deta

5Comentarii
Turnul Pompierilor, simbolul orasului Deta
Peste un sfert de milion de euro vor fi folosiţi în următoarele luni de către reprezentanţii oraşului Deta pentru a ilumina arhitectural Parohia Romano Catolică şi Parohia Ortodoxă Română din Deta, Parohia Ortodoxă Română Opatiţa şi Turnul Pompierilor din Deta, cu scopul includerii lor în circuitul turistic regional.

Lucrările se fac cu bani europeni, în cadrul unui proiect desfăşurat în parteneriat cu localitatea Vârşeţ din Serbia sub denumirea „Îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere şi oferta turistică comună a oraşelor Vârşeţ şi Deta – aplicarea de noi tehnologii în iluminare”. „Cele trei biserici sunt repere ale spiritualităţii în zonă, iar Turnul Pompierilor din localitate, care tocmai a împlinit o sută de ani de existenţă, vrem să-l transformăm într-un brand care să ne reprezinte localitatea alături de stema oraşului Deta. Vrem să oferim acestor obiective o haină nouă şi, pe lângă promovarea turistică, să dăm o nouă strălucire acestui oraş care, iată, are 650 de ani de existenţă”, a declarat joi Petru Roman, primarul oraşului Deta. Alături de acesta, la lansarea proiectului au participat şi primarul localităţii Vârşeţ şi preşedintele Adunării Comunale a Vârşeţului.

Valoarea totală a proiectului este de 865.855 euro, din care 260.000 revin oraşului Deta. Durata proiectului este de 12 luni, iar implementarea se va face simultan în Deta, România si la Vârşeţ, Serbia. De partea sârbă a proiectului, beneficiarii vor fi Parohia Ortodoxă Română, Parohia Romano-Catolică, Parohia Ortodoxă Sârbă, alături de cele trei biserici din Vârşeţ urmând să fie iluminată arhitectural şi „Cula” din Dealul Vârşeţului.

Proiectul pe care îl lansăm azi este unul dintre cele trei proiecte pe fonduri structurale, pe care le desfăşurăm cu Ungaria şi Serbia. Avem o echipă foarte bună la primărie pentru atragerea banilor europeni, actualele proiecte vin în continuarea celor şase mari proiecte din fondurile de preaderare. Mai ales acum când bugetul local este limitat, încercăm să suplinim lipsa unor capitole bugetare cu ajutorul banilor europeni” a mai spus Petru Roman, primarul oraşului Deta.

Delia S. Barbu



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor