Trei autoturisme implicate intr-un accident rutier la Timisoara

39Comentarii
Trei autoturisme implicate intr-un accident rutier la Timisoara
O şoferiţă a ajuns, luni, la spital, după ce a fost rănită într-un accident produs la intersecţia străzilor Calea Sever Bocu şi Amurgului din Timişoara. Trei maşini au fost avariate.

O femeie aflată la volanul unui Opel, care venea dinspre Mall, la primele semafoare de pe strada Sever Bocu (Calea Lipovei) a virat la stânga, către strada Amurgului, fără să se asigure suficient. Aceasta a avariat două maşini care rulau din sensul opus şi cărora trebuia să le acorde prioritate. Maşina ei s-a lovit de un autoturism Dacia Logan, apoi a fost aruncată într-un Ford. În urma impactului, Loganul s-a izbit de un stâlp. Şoferiţa de pe Logan a fost preluată de o salvare şi transportată la spital. Atât ea, cât şi autoturismul Ford, circulau pe Calea Sever Bocu şi se îndreptau spre Mall. Fordul pe prima bandă, iar Loganul pe a doua.

„La un moment dat a apărut o şoferiţă care a vrut să vireze la stânga, pe Amurgului. Nu a dat prioritate, a fost lovită de Logan şi a intrat în mine”, a arătat şoferul autoturismului Ford. „Am oprit în mijlocul intersecţiei, să dau prioritate, dar şoferiţa de pe Logan a venit cu viteză şi a intrat direct în mine”, susţinea femeia de la volanul autoturismului Opel. Soţul acesteia este de aceeaşi părere: „Soţia mea a vrut să vireze la stânga. A oprit în mijlocul intersecţiei, iar din sens opus a apărut o maşină care a dublat-o pe cea care vira la stânga. Soţia a înaintat puţin, moment în care am fost izbiţi”. Din primele cercetări, vinovată de producerea accidentului este şoferiţa autoturismului Opel care ar fi trebuit să acorde prioritate celor două autovehicule care circulau din sensul opus, pe direcţia înainte, după cum au arătat agenţii de circulaţie. Persoanele implicate şi martorii oculari au fost invitaţi la Poliţia Rutieră Timişoara, pentru lămurirea situaţiei şi stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

C.C.



39Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor