Traversează după ureche

4Comentarii
Traversează după ureche
TIMIŞOARA – Scene parcă desprinse din Stan şi Bran în acceastă dimineaţă în intersecţia de la centrul bancar! Zeci de pietoni traversau strada în dorul lelii, pe oriunde altundeva decât pe trecerea de pietoni.  | Video Video Forum

Hotărâţi să-i disciplineze, poliţiştii s-au pus la pândă. În mai puţin de o oră peste 20 de oameni care aveau treabă la bancă au scurtat distanţa şi s-au aventurat, printre maşini. Nicio clipă nu le-a trecut prin cap că erau urmăriţi îndeaproape de agenţi. Au aflat abia cand au fost bătuţi pe umăr şi li s-a tăiat amenda. Unul dintre pietoni a fost chiar sancţionat de două ori. Temerarul a traversat Calea Aradului, a încasat amenda, iar după ce şi-a terminat treburile pe care le avea în zonă s-a întors prin acelaşi loc. Ba mai mult, sub ochii poliţiştilor a şi sărit gardul care delimitează cele două sensuri la semaforul de la centrul bancar. Bărbatul era convins că nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi abatere.

Poliţiştii i-au explicat că da. Cu toate acestea a decis să încerce marea cu degetul şi a traversat şi a doua oară neregulamentar. Acum va trebui să dubleze suma ca să-şi achite amenzile. O altă surpriză pe care au avut-o oamenii legii a fost în cazul unui motociclist pe care l-au oprit în trafic pentru verificări. Tânărul avea o asigurare obligatorie, se pare, falsificată. Poliţiştii i-au luat talonul şi l-au dus la Rutieră să dea cu subsemnatul.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor