Transportatorii se revoltă împotriva taxei de tranzit introduse în Timişoara

22Comentarii
Transportatorii se revoltă împotriva taxei de tranzit introduse în Timişoara
Federaţia Operatorilor Români de Transport este nemulţumită de taxa de tranzit adoptată de Consiliul Local Timişoara, care urmează să intre în vigoare din 2010, şi alte taxe similare introduse în mai multe localităţi din ţară. Transportatorii cer intervenţia Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Taxa de tranzit a fost stabilită printr-o hotărâre de consiliu local adoptată încă din luna mai de aleşii timişoreni, iar recent a fost aprobată procedura de administrare a acestei taxe, care va intra în vigoare începând de anul viitor.

Taxa de tranzit va fi plătită pentru traversarea Timişoarei, pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, de către persoanele fizice sau juridice care nu au domiciliul/sediul în judeţul Timiş. Transportatorii vor fi obligaţi să plătească 200 de lei ca să tranziteze oraşul. Taxa nu va fi plătită pentru autovehiculele de mare tonaj înmatriculate în Timiş. Banii strânşi din achitarea acestei taxe vor fi folosiţi pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii la drumurile din Timişoara.

FORT ameninţă cu proteste

Conducerea Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) a reclamat faptul că această taxă este abuzivă, pentru că Timişoara nu are o şosea de centură în adevăratul sens al cuvântului, ci doar un tronson de inel ocolitor, de 12,6 kilometri. Nemulţumirea nu se referă doar la Timişoara, ci şi la alte oraşe din ţară care au adoptat taxe similare. „Conform ultimelor decizii ale consiliilor locale şi judeţene, încă trei oraşe (Timişoara, Cluj şi Giurgiu) şi judeţul Tulcea au introdus taxe pentru transportatori. (…) Tranzitul este unul forţat şi nu se realizează din dorinţa transportatorului de a se plimba prin oraş. Suntem de acord însă ca oraşele ce au centuri ocolitoare să impună taxe de utilizare pentru beneficiarii serviciului de transport, aceştia fiind cei care generează plusul de trafic”, au arătat reprezentanţii FORT. Aceştia consideră că măsurile adoptate de autorităţile locale sunt, de asemenea, „improprii dezvoltării mediului de afaceri”.

Preşedintele FORT, Augustin Hagiu, spune că sfertul de centură pe care îl are Timişoara, pe relaţia Calea Aradului-Calea Lugojului, rezolvă doar parţial problema tranzitării oraşului. „Aşa nu vom mai putea circula, transportatorii nu îşi vor permite să plătească această taxă. Ceea ce aveţi dumneavoastră nu înseamnă, prin definiţie, o centură ocolitoare. O centură înseamnă o variantă ocolitoare care să facă legătura cu toate drumurile care în mod normal tranzitează oraşul. Tot timişorenii vor avea de suferit din cauza acestei taxe, care se va răsfrânge asupra lor în cele din urmă, se va regăsi în preţurile pe care le vor plăti”, crede Hagiu.

Federaţia a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor să se implice în stoparea „acestor abuzuri” şi să anuleze aceste hotărâri, considerând că noile taxe sunt în afara legii. „Aşteptăm un răspuns de la MAI, încercăm din nou să modificăm OG 43, astfel încât autorităţile locale şi judeţene să nu mai poată impune astfel de taxe. Totodată, am făcut şi o chemare la luptă, cerem sprijinul transportatorilor şi al tuturor celor afectaţi de aceste taxe pentru a putea ataca în instanţă aceste decizii, vom face proteste”, a adăugat Hagiu.

Până una-alta, hotărârea rămâne în vigoare, iar amenzile vor fi de 2.500 de lei pentru traversarea Timişoarei fără achitarea taxei de tranzit.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor