Transnistria, gaura neagră a Europei

Transnistria, gaura neagră a Europei
Un petic de pământ cu milioane de probleme, în Transnistria legea se scrie tot cu secera şi ciocanul. Un teritoriu uitat de Dumnezeu şi de legile dreptului internaţional, o maşină de spălat bani cu arma în mână, un teritoriu al violenţei şi gaura neagră a Europei.

Potrivit enciclopediilor actuale, Transnistria este o regiune geografică din Republica Moldova situată la est de Nistru. Denumirea se mai referă şi la aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană, regiune separatistă aflată de drept în componenţa Republicii Moldova. Autorităţile acestei republici controlează întregul teritoriu de la est de Nistru, mai puţin şase comune. Cu o suprafaţă de 3567 km2, are capitala la Tiraspol şi o populaţie predominant moldovenească: în 2001, moldovenii reprezentau 43% din populaţie, ucrainenii 28%, iar ruşii, a căror frică majoră este reunificarea cu România, doar 25%. În Transnistria, limba română este o infamie.
O problemă veche de 84 de ani

URSS a creat în 1924 o republică-fantomă, Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, ca propagandă comunistă. Ea ar fi aparţinut „muncitorilor moldoveni liberi, neasupriţi de România Mare” şi avea capitala la Balta, oraş din Ucraina de azi. Statul a funcţionat până în 1940, când desprinderea definitivă a Basarabiei de România a făcut inutilă propaganda în regiune. Armele şi tratatele nedrepte au luat cuvântul, iar în graniţele celor două teritorii, Stalin a fondat Moldova Sovietică. Desigur, regiunea transnistreană a rămas privilegiată, motiv pentru care obiectivele industriale, în proporţie de 90%, au fost plasate aici, iar astăzi Republica Moldova are mari probleme economice generate din dezlipirea zonei industriale.

În 1989, când limba moldovenească a devenit oficială, transnistrenii s-au opus vehement, iar „soviete de muncitori” din fabrici luptau împotriva tentativelor de independenţă ale Republicii Moldova. Într-o parte a Transnistriei, în special în Tiraspol, s-a dezvoltat mişcarea separatistă care, la 2 septembrie 1990, a proclamat Republica Moldovenească Nistreană. În cele din urmă, în 1991, când URSS a încetat să mai existe, au refuzat să recunoască noua Republică independentă Moldova. Cu sprijinul Rusiei, în urma confruntării armate din 1992, a preluat controlul asupra celei mai mari părţi a zonei transnistrene a Republicii Moldova, cât şi a unei zone din Basarabia, în jurul oraşului Tighina. Moldovenii, în inferioritate numerică şi militară, nu au putut ţine piept guvernului de la Tiraspol, sprijinit de Rusia prin „voluntarii” cazaci şi Armata a XIV-a condusă de generalul Lebed. În timpul războiului civil, au murit circa 1500 de persoane, iar alte câteva mii s-au refugiat peste Nistru.

După semnarea unui acord de încetare a focului, la 21 iunie 1992, ruşii au decis să lase câteva mii de militari în zonă pentru menţinerea păcii, însă aceşti „pacificatori” au contribuit din plin la consolidarea autorităţilor separatiste, adâncind situaţia de instabilitate. Transnistria devenea astfel teritoriu autonom în Republica Moldova, iar statutul său urma să fie definitivat mai târziu prin negocieri internaţionale. De atunci, guvernul moldovean nu mai are nici o autoritate asupra regiunii transnistrene, cu excepţia a şase comune din raionul Dubăsari – Cocieri, Molovata Nouă, Corjova, Coşniţa, Pârâta şi Doroţcaia.

Doi ani mai târziu a fost semnat un nou acord cu Moldova, care prevede retragerea trupelor ruseşti din Transnistria. Acordul nu a fost însă niciodată ratificat de Duma rusă. În 2006, cu ocazia unui referendum organizat de autorităţile transnistrene, se arăta că o „majoritate largă” sprijină independenţa faţă de Moldova şi aderarea la Federaţia Rusă… Desigur, comunitatea internaţională nu a recunoscut rezultatele referendumului.

OSCE şi tentativele sale eşuate

După războiul civil din 1992 au existat numeroase tentative de rezolvare a conflictului, conduse de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Moscova a prezentat, în 2003, un memorandum de federalizare a Republicii Moldova, care dădea, fireşte, cele mai multe drepturi transnistrenilor. În 2005, şi preşedintele ucrainean Victor Iuşcenko s-a simţit dator să prezinte un plan de rezolvare, respins de guvernul de la Tiraspol, pentru că prevedea organizarea de alegeri libere. Se pare că poziţia lui Iuşcenko este din ce în ce mai importantă, în ultimii ani, pentru simplul fapt că a cerut agenţilor economici transnistreni să se înregistreze la Chişinău pentru a-şi putea derula afacerile în Ucraina.

Transnistria azi

Transnistria este împărţită în cinci raioane: Camenca (Каменка), sau Kamenka; Dubăsari (Дубоссары), sau Dubossary; Grigoriopol (Григориополь); Rîbniţa (Рыбница), sau Rybnitsa, Slobozia (Слободзея) şi municipiile Tiraspol (Тирасполь) şi Tighina (Бендер), sau Bender.
Lenin n-a murit. Lenin este veșnic viu

Prin sate, domneşte sărăcia. În Tiraspol, străjuieşte statuia lui Lenin, în faţa Sovietului Suprem, ca şi cum URSS ar domina în continuare harta europeană.
Sloganul sovietic se aplică încă la Tiraspol, succesorul simbolisticii comuniste sovietice. De altfel, în fiecare toamnă, au loc serbări festive dedicate „marii revoluții din octombrie”, iar la Pridnestrovie, de pildă, se serbează Ziua Drapelului Rusiei:

Democraţie şi drepturi civile

În 1992, cinci cetăţeni ai Republicii Moldova, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Lesco, Petru Gordiac şi Tudor Petrov Popa, cunoscuţi mai târziu ca Grupul Ilaşcu, au fost arestaţi şi judecaţi abuziv de către un tribunal ilegitim din „autoproclamata republică moldovenească nistreană”. Acuzaţiile: acte de terorism în război. Cei cinci au fost condamnaţi la moarte şi la alte pedepse grele, la 9 decembrie 1993, fără drept de recurs, în urma unui proces neechitabil, de-a lungul căruia nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţie şi în care au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor. În ciuda Deciziei Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 1994, care a pronunţat sentinţa de achitare a celor patru deţinuţi şi eliberarea lor necondiţionată de sub arest, şi în pofida valului de proteste din întreaga lume, prizonierii au mai petrecut ani grei după gratii.

Petru Godiac a ispăşit doi ani de închisoare. Ilie Ilaşcu, condamnat la moarte prin împuşcare, a fost eliberat în mai 2001, sub presiunea comunităţii internaţionale. Alexandru Lesco a fost eliberat acum patru ani, după 12 ani de închisoare. În fine, în 2007 au fost eliberaţi şi Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa. Ivanţoc a fost evacuat forţat din Transnistria: s-a opus să părăsească regiunea, deşi a fost declarat persona non grata, acuzând guvernul Republicii Moldova că a fost abandonat.

În urmă cu un an, publicaţiile moldoveneşti relatau distrugerea unui cimitir militar din Tighina: autorităţile au autorizat buldozerele să treacă peste mormintele eroilor din cel de al Doilea Război Mondial, ostaşi români decedaţi în lupta împotriva Armatei Roşii.

Astăzi, vocile dizidenţilor din Transnistria vorbesc împotriva regimului naţionalist. „Sunt nişte criminali!”, povesteşte Maxim Belinski, membru al Comitetului de la Helsinki. În încercarea de a superviza un proces derulat în Transnistria, Belinski a fost răpit de trei persoane neidentificate şi bătut cu bestialitate, aproape ucis. Scăpat din mâinile lor, se întreabă ce atrocităţi li se întâmplă cetăţenilor obişnuiţi, dacă un membru al Comitetului a trecut prin asemenea tratament. Dizidentul Serghei Ostaf povesteşte că i s-a spus clar să părăsească Transnistria: „Dacă rămâi, până mâine vei fi mort!” Se ştie şi că poliţia este implicată în crima organizată, iar criminali prolifici primesc lesne găzduire în teritoriu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !