Trafic de copii la frontiera româno-sârbă

1Comentariu
Poliţiştii de frontieră au capturat 15 traficanţi
Poliţiştii de frontieră au capturat 15 traficanţi
TIMIŞOARA. Cea mai mare filieră de traficanţi de minori, a fost decapitată de poliţişti români şi italieni. Un an au muncit poliţiştii pentru a destrăma una dintre cele mai bine organizate reţele de traficanţi de copii, iar 15 persoane au fost reţinute în acest caz.

Membrii grupării duceau în Italia puşti cu vârste între 10 şi 17 ani, pe care îi

puneau să spargă maşini, magazine şi locuinţe. Copiii furau în special aparatură electronică şi haine care, mai apoi, se vindeau în România, în pieţele din Timişoara, Reşiţa şi Drobeta Turnu Severin.

Oamenii legii au aflat de existenţa acestei reţele şi au pornit investigaţiile. Membrii filierei au fost urmăriţi pas cu pas luni întregi. Poliţiştii de frontieră, din Timiş şi Mehedinţi, ajutaţi de colegii lor din Italia, au aşteptat cel mai bun moment, când traficanţii au ajuns în ţară. Însoţiţi de trupele speciale de mascaţi, sub coordonarea unui procuror DIICOT, poliţiştii au descins la casele mai multor indivizi de unde au ridicat aparatură electronică performantă, folosită la întocmirea de acte false, specimene de ştampile ale unor birouri notariale, şi alte documente, precum şi 2000 de CD-uri şi DVD-uri.

De asemenea, cele patru autoturisme pe care grupul le folosea pentru a-i duce pe copii în Italia, au fost reţinute. Potrivit anchetatorilor, reţeaua, formată din 15 bărbaţi, era condusă de doi români. Comisarul Viorel Alexe, ofiţer de relaţii cu presa în cadrul DPF Timişoara, spune că, în perioada ianuarie-noiembrie 2006, membrii filierei au racolat, transportat, găzduit şi exploatat cel puţin zece copii. Aceştia proveneau din familii sărmane, cu datorii.

Traficanţii acţionau ca nişte cămătari. Îi şantajau pe părinţi şi le cereau în schimb să semneze documente falsificate prin care îşi dădeau acordul ca micuţii să fie scoşi din ţară. Copiii, care sunt din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi au fost reîncredinţaţi familiilor lor. Ieri, membrii grupării au fost prezentaţi instanţei de judecată, iar magistraţii au hotarât ca doar cei doi lideri ai filierei să fie arestaţi preventiv. Ceilalţi 13 complici sunt cercetaţi în stare de libertate.

Sabin Cercel

sabin.cercel@informmedia.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor