Toţi judecătorii din Timiş se întorc la lucru

2Comentarii
Toţi judecătorii din Timiş se întorc la lucru
După câteva săptămâni în care activitatea instanţelor a fost practic blocată, şi membrii Adunării Generale a Judecătorilor din Tribunalul Timiş au decis, marţi, să suspende acţiunile de protest, până în 20 noiembrie 2009, când va fi cunoscut proiectul bugetului de stat pe 2010 şi va fi finalizat raportul Comisiei Speciale pentru Justiţie.

Magistraţii TribunaluluiTimiş spun că au renunţat la protest deoarece s-au iniţiat demersuri pentru rezolvarea cererilor înaintate de Adunările Generale ale Judecătorilor, cel puţin prin stabilirea unui dialog, dar şi prin faptul că s-a recunoscut public că există o criză în sistemul judiciar, care se confruntă cu mari probleme financiare. „Decizia s-a luat în urma semnării principiilor fundamentale în baza cărora se va adopta Pactul pentru Justiţie, pact ce va constitui documentul-cadru pentru elaborarea şi adoptarea viitoarelor politici publice şi acte normative în domeniul justiţiei şi a măsurilor de finanţare a sistemului judiciar”, a declarat judecătorul Mihaela Roibu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş.

Reprezentanţii acestei instanţe mai spun că independenţa justiţiei, în general, şi a judecătorului, în special, trebuie să reprezinte o garanţie pentru justiţiabil cu privire la calitatea şi corectitudinea actului de justiţie, şi nu un privilegiu al magistraţilor.

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au fost primii care au hotărât, la finele săptămânii trecute, să renunţe la proteste şi să se întoarcă în sălile de judecată. Magistraţii Judecătoriei Timişoara au decis, şi ei, luni, să suspende protestele şi să-şi reia activitatea.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor