Atunci când renovați o locuință sau construiți o casă, trebuie să respectați un plan de eliminare a deșeurilor. Înainte ca noul regulament să fie aprobat în consiliul local, timișorenii sunt invitați la o dezbatere publică, care va avea loc miercuri, 26 octombrie, între orele 15.30-17.30, în Sala de consiliu a primăriei. Cei care nu pot ajunge la dezbatere se pot adresa municipalității și în scris, către Direcția Secretariat General – Biroul Asistare Consiliul Local, sau în format electronic, la adresa codruta.orobeti@primariatm.ro.
Regulamentul aflat în discuție stabilește cadrul juridic privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări, condițiile care trebuie îndeplinite pentru gestionarea acestor tipuri de deșeuri în condiții de siguranță și protecție a mediului, creșterea gradului de valorificare și reciclare a acestora, precum și reducerea cantității și gradului de periculozitate a deșeurilor rezultate din activitățile de construcții și demolări.
Care sunt totuși deșeurile care rezultă din astfel de lucrări? Betoane de ciment armate sau nearmate, mixturi asfaltice, materiale ceramice sub formă de cărămidă, blocuri ceramice, țiglă, moloz, elemente din betoane ușoare, piatră spartă și balast amestecate sau nu cu pământ, lemn, sticlă, metale, mase plastice și altele. Toate aceste materiale pot fi și reciclate.
Atenție! Dacă le aruncați la colț de stradă, riscați amenzi drastice, pentru că toate aceste deșeuri trebuie să fie colectate, transportate, reciclate sau depozitate numai de către operatorii economici autorizați. În cazul Timișoarei, Retim.
Există și deșeuri periculoase în acest caz, materialele periculoase fiind considerate azbestul, gudroanele și vopselele, metalele grele – crom, plumb, mercur –, lacurile, adezivii, policlorura de vinil, solvenții, compușii bifenili policlorurați, diversele tipuri de rășini utilizate pentru conservare, ignifugare, impermeabilizare etc.
În Timișoara și aceste deșeuri pot fi reciclate, acestea trebuind a fi depuse separat.
„Producătorii de deșeuri – persoane fizice și juridice – sunt obligați să asigure sortarea deșeurilor din construcții și demolări, pe tipuri de deșeuri, inclusiv a deșeurilor periculoase din deșeurile din construcții și demolări. Deșeurile reciclabile (plastic, hârtie, carton, lemn, sticlă, metal, diverse ambalaje) se vor precolecta în recipiente separate și vor fi predate operatorului economic autorizat sau valorificate la unitățile de profil. Este interzisă amestecarea diverselor tipuri de deșeuri rezultate din reparații, construcții și demolări”, se arată în regulament.
Colectarea și transportul deșeurilor din construcții, reabilitarea și demolarea clădirilor, din reparații de locuințe sau spații comerciale se efectuează numai în recipiente standardizate, de tip containere sau bene tip container, de diferite capacități.
Dacă deșeurile sunt mai puține de 1 mc, timișorenii sunt obligați să le sorteze, putând apoi să le predea, gratuit, la unul dintre punctele de colectare ale Retim: pe Avram Imbroane nr. 70, Calea Torontalului nr. 94, strada Energiei nr. 3 și Calea Moșniței nr. 2. Atenție! Se preiau gratuit doar resturile de materiale de construcții, obiectele sanitare, geamurile și ușile. Aveți dreptul să duceți la centrele Retim astfel de deșeuri doar o dată pe lună.
Noul regulament specifică foarte clar și care sunt obligațiile producătorilor de deșeuri. Dacă nu le respectă, sunt pasibili de amenzi drastice, între 1.000 și 2.500 de lei.
Puteți analiza regulamentul din documentul atașat acestui material!
Citiți principiile noastre de moderare aici!