Tosaint Rickets a fost prezentat oficial de cei de la Poli Timisoara

1Comentariu
Tosaint Rickets a fost prezentat oficial de cei de la Poli Timisoara
S-a îndrăgostit de Timişoara şi de atmosfera de pe „Dan Păltinişanu”. În acest fel şi-a motivat canadianul Tosaint Rickets, noul atacant canadian de 23 de ani, decizia de a semna pe trei ani şi jumătate cu cei de la Politehnica Timişoara.

Tosaint Rickets a devenit cunoscut publicului timişorean, dar mai ales fundaşilor centrali ai echipei alb-violete, în urma dublei cu finlandezii de la Mypa 47, din turul preliminar al Europa League din acest sezon. Canadianul a marcat trei goluri în aceste partide, dintre care două pe stadionul „Dan Păltinişanu”.

Calităţile care-l reconamdă pe atacant pentru formaţia alb-violetă sunt cel mai bine reliefate chiar de membrii departamentului defensiv de la Poli. „Ce calităţi îl recomandă pe Rickets? Întrebaţi-i pe fundaşii centrali de la Poli. Mi-au spus că nu reuşeau să-l prindă. Cred că au reuşit să-i vadă de vreo două ori numărul de pe spate. Primii care l-au primit cu bucurie pe Rickets, atunci când a venit la Timişoara, au fost Mera şi Pantilimon. L-au luat în braţe!”, a declarat Cosmin Contra, antrenorul lui Poli, luni, la prezentarea oficială a noului jucător. Despre valoarea lui Rickets a vorbit şi şeful Consiliului de Administraţie de la Politehnica, Gheorghe Chivorchian. „Atunci când l-au schimbat pe Rickets, eu şi Dani Stanciu ne-am felicitat reciproc. Am spus că trebuia să-i dăm o primă antrenorului finlandezilor, a luat cea mai bună decizie să-l schimbe! Decizie bună pentru noi!”, a declarat Chivorchian.

Deşi a avut şi oferte din campionatul Turciei sau din Major Soccer League, campionatul american de fotbal, Tosaint Rickets a ales Timşoara motivat de publicul pe care l-a întâlnit aici şi de ambiţia cu care Poli a abordat partida. „M-am îndrăgostit de Timişoara imediat cum am cunoscut-o. După meciul din Europa League am rămas foarte plăcut impresionat de atmosfera de aici, de dăruirea cu care formaţia gazdă a jucat”, a declarat Rickets la primirea oficială a tricoului alb-violet. Pentru club, meciul cu Mypa, dar şi caracterul canadianuluil, au fost definitorii în alegerea semnării cu acesta a unui contract. „Este un jucător cu o vârstă interesantă”, a mai spus Chivorchian. Desigur, el se referea la cei doar 23 de ani ai fotbalistului, un jucător de perspectivă pentru team-ul lui Contra. El este considerat o soluţie excelentă pentru a suplini lipsa pe termen mai lung a lui Manosur, din cauza accidentării suferite.

Rickets nu va putea obţine drept de joc pentru Poli decât din 1 ianuarie, conform regelemtărilor UEFA. El a jucat în campionatul Finladei, aici meciurile încep în luna martie şi se termină în octombrie. El a sosit la Timişoara din poziţia de jucător liber şi, cel puţin deocamdată, va participa doar la antrenamente, el nu are drept de joc nici la echipa a doua.

M.H



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor