Topul investitorilor străini în România

Topul investitorilor străini în România
BUCUREŞTI – În 2006, olandezii, austriecii şi nemţii au ocupat primele trei locuri în topul marilor investitori străini din România, cu sume ce depăşesc, fiecare, o jumătate de miliard de dolari.

Potrivit Agenţiei Române pentru Investiţii Străine, oamenii de afaceri de peste hotare au investit cel mai mult în regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov, aproape 3 miliarde de dolari.

În 2006, cele mai multe investiţii s-au făcut în telecomunicaţii, servicii, comerţ, industria constructoare de maşini, industria lemnului şi industria energetică.

INVESTIŢII STRĂINE ÎN ROMÂNIA

telecomunicaţii – 1,4 mld. $
servicii – 811 mil. $
comerţ – 737 mil. $
industria auto – 693 mil.$
industria lemnului – 657 mil. $
industria energetică – 509 mil. $

O structurare valorică a investiţiilor străine directe arată că, în 2006, au fost realizate şapte investiţii de peste 100 de milioane de dolari fiecare, 17 cu sume cuprinse între 50 şi 100 de milioane de dolari, 165 cu valori între 10 şi 50 de milioane de dolari, restul fiind investiţii de 1 până la 10 milioane de dolari.

Potrivit Agenţiei Române pentru Investiţii Străine, regiunea Bucureşti – Ilfov a fost cea mai atractivă pentru investitorii străini. Aici s-a investit de aproape cinci ori mai mult decât Regiunea de Dezvoltare – Centru. În partea de sud a ţării, investiţiile totale de anul trecut au fost de aproximativ o jumătate de miliard de dolari.

INVESTIŢII STRĂINE PE REGIUNI DE DEZVOLTARE

Regiunea Bucureşti – Ilfov – 2.969 mil. $
Regiunea Centru – 657 mil. $
Regiunea Sud – Muntenia – 485 mil. $

În topul investitorilor străini, olandezii deţin prima poziţie. Ei au investit anul trecut în România aproape 1,5 miliarde de dolari. Şi austriecii s-au arătat interesaţi de România, asfel că ei au investit peste 700 de milioane de dolari, iar Germania a făcut investiţii de peste 600 de milioane de dolari. Astfel, investiţiile străine directe în România au crescut, în 2006, cu 34% faţă de 2005.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor